Deputatul AUR Titus Muncaciu, agent electoral sau agent de vânzări?!
Medicul Sorin Titus Muncaciu, în plan profesional specialist în ortopedie și traumatologie, s-a remarcat și ca politician, în slujba AUR, fiind la al doilea mandat de parlamentar. De cele mai multe ori a abordat subiecte din zona hilarului, dar în afara stărilor de amuzament generate de aparițiile unui alt confrate gălățean, regretatul doctor Bacalbașa, la un moment dat și el implicat în politică, în funcția de președinte al Consiliului Județean Galați, dar și un mandat de deputat în Parlamentul României.
Doctorul aurist Muncaciu a avut o ultimă apariție în campania de la Buzău pentru parțialele din 7 decembrie, ca susținător al lui Ștefăniță Avrămescu, în fața Spitalului din Nehoiu. În alte ocazii prezent cu informații de prima pagină, exemplu, despre cum pământul Dobrogei este încărcat în saci și trimis în Spania, sau la Buzău, despre afaceri oneroase ale administrației locale cu Muntele de Diatomită, de data aceasta politicianul a fost mai mult decât indulgent, chiar iertând autoritățile orășenești – conform propriei formulări – sau județene în fața neputinței de a oferi populației servicii medicale la rangul unui spital de categorie medie. Muncaciu a intervievat, ca la un adevărat consult, responsabili cu diverse activități în cadrul Spitalului de la Nehoiu și a aflat despre starea precară cu care se confruntă unitatea medicală în ceea ce privește calitatea aparaturilor medicale.
În acest moment ne-a venit în minte un alt comentariu abordat de doctorul Muncaciu în perioada în care în spitalele din România și de la Buzău se lupta cu virusul Covid. Și atunci, ca și acum, aceleași lipsuri legate de dotări cu recuzită medicală de calitate, la toate categoriile. Atunci, Muncaciu chiar se oferea să aducă din Statele Unite ale Americii aparatură medicală, în primul rând la prețuri mai mici în comparație cu ce se achiziționa de pe piața de profil din Comunitatea Europeană. Spunea asta ca și reprezentant al unor producători de tehnică și aparatură medicală din SUA, unde el urmase specializări într-un program de chirurgie robotică, la Spitalul Arlington. De altfel, gălățeanul Muncaciu, conform propriului CV, este și cetățean american.
În clipul filmat la Spitalul din Nehoiu, doctorul Muncaciu punea pe hârtie tot ce spunea unul dintre interlocutori, mai ales când era vorba despre neajunsurile în materie de aparatură medicală, prezent acolo în dublă calitate: de agent electoral, dar și de agent de vânzări!



