„Dealul Murătoarea”, proiect prioritar pentru Consiliul Județean în Sărata Monteoru

Politicile la nivel național privind dezvoltarea turismului stimulează și inspiră managementul pe domeniu la nivel județean, astfel că în contextul sloganului „Promovarea României ca destinație strategică”, Buzăul se identifică printr-o strategie particulară, în care județul să fie privit și tratat ca o destinație turistică, nu ca un județ de tranzit.
De altfel, aceasta este esența unui plan pus la punct la nivelul instituției Consiliului Județean Buzău, la inițiativa președintelui Marcel Ciolacu, în care sunt identificate zone cu potențial turistic încărcat, pentru care să fie promovate investiții. „În perioada următoare, Consiliul Județean Buzău va pune un accent tot mai mare pe dezvoltarea turismului, atât prin promovare, cât şi prin investiţii şi parteneriate cu mediul local”, spunea președintele Ciolacu.
Una dintre zonele cu potențial turistic demonstrat este stațiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru. Pentru a crește și mai mult atractivitatea stațiunii din Buzău, autoritățile județene au întocmit un proiect ce vizează amenajarea unei zone de petrecere a timpului liber pe Dealul Murătoarea, cel pe care se regăsesc principalele izvoare cu apă sărată.
În urmă cu trei ani, Consiliul Județean Buzău a depus documentații tehnice la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est Brăila, pentru atragerea unei finanțări din fonduri europene. Proiectul Buzăului a fost evaluat și declarat eligibil și, în funcție de punctajul acumulat, a primit o finanțare de 3,5 milioane de euro, procentul de cofinanțare asumat de Consiliul Județean fiind de 2% din total valoare, instituția buzoiană urmând să preia și cheltuielile cu caracter neeligibil. Documentațiile tehnice indică faptul că instituția județeană ar urma să susțină un total de cheltuieli în valoare de 124 de miliarde de lei vechi, în timp ce finanțarea nerambursabilă se ridică la 175 de miliarde de lei vechi.
Zona de promenadă, așa cum va ficonsiderat obiectivul turistic, presupune amenajarea de puncte de belvedere și expoziții cu imagini vechi din Stațiune. Totodată, vor firealizate noi foraje de captare a apelor, care vor fipuse în valoare cu ajutorul unor foișoare, reprezentând construcții ușoare sculptate în lemn, cu motive tradiționale buzoiene. Proiectul prevede și amenajarea unui amfiteatru în aer liber pentru desfășurarea de activități culturale, dar și amenajare de piste de biciclete, locuri de joacă pentru copii, alei pietonale și multe alte facilități. La intrare, va fiamenajat un ansamblu memorial dedicat lui Grigore Constantinescu Monteoru, întemeietorul stațiunii Sărata Monteoru. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău speră ca odată cu noile investiții programate în Sărata Monteoru, care vor ocupa o suprafață de circa zece hectare, stațiunea să atragă turiști în număr cât mai mare, prin extinderea ofertei de petrecere a timpului liber.
În acest moment, proiectul „Amenajarea infrastructurii turistice specifice și de promenadă în scopul valorificării potențialului turistic al punctului de interes <Dealul Murătoarea> din stațiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru – Județul Buzău” a fost supus unei noi proceduri birocratice, fiind necesară actualizarea documentațiilor tehnice, inclusiv modificarea valorii eligibile a proiectului, aprobată inițial printr-o hotărâre a Consiliului Județean Buzău în a doua parte a anului 2023.
Conform indicatorilor de evaluare, proiectul vizează 21.000 turiști înregistrați anual în structurile de primire turistică din stațiunea Sărata Monteoru, 6.495 locuitori ai stațiunii Sărata Monteoru, 155.057 de locuitori ai localităților limitrofe și ai municipiului Buzău, 60.000 vizitatori de weekend și de sezon ai stațiunii, IMM și ONG interesate de dezvoltarea economico-socială a stațiunii.



