Actualitate

De la Felicia Filip și Iris la conducerea Statului Major al Apărării. Cine sunt cei cinci noi cetățeni de onoare ai municipiului Buzău

Cinci noi titluri de „cetățean de onoare al municipiului Buzău” vor fi acordate de Primărie în această lună. Propunerile privind persoanele desemnate vor fi supuse votului consilierilor muni­cipali cu ocazia ședinței CLM de luni, 23 noiembrie.

Cele cinci propuneri sunt: Carmen Postolache, Vasile Toa­der, Daniel Nicolae Jinga, Marius Adrian Nicoară și Cristea N. Chiru (post mortem).

* Prof. univ. dr. Carmen Postolache – decan al Facultății de Biologie a Universității din București

Deși este născută în județul Prahova (16 august 1959), a absolvit Liceul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău (1978) ca șefă de promoție și apoi Facultatea de Chimie a Universității din București (1983), tot ca șefă de promoție.

În 1999 a obținut titlul de Doctor în Chimie, specializarea Chimie fizică. În 1983 a fost repartizată la Institutul de Cercetări Chimico-Farmaceutice, unde și-a desfășurat activitatea în cadrul secției Analize fi­zi­co-chimice, până în anul 1990. Din anul 2012 este Decan al facultății și membră a Senatului Universității din București. Își desfășoară activitatea de ­cer­cetare în cadrul Departamentului de Ecologie Sistemică și Sustenabilitate.

Este membră a echipelor de cercetare în peste 20 de proiecte naționale (cinci conduse ca director) și 19 proiecte internaționale, din care respon­sabil științific al contribuției României în șase proiecte internaționale finanțate la nivel european. La acestea se adaugă alte trei proiecte cu universități din Statele Unite ale Americii / S. U.A. – Twinning Programs (1994 — Boston University; 1999 și 2002 — California State University, Chico), finanțate de ­Academia Națională de Științe din S.U.A.

A beneficiat de trei burse de specializare TEMPUS în Belgia, Marea Britanie și Germania.

Activitatea de cercetare științifică s-a finalizat prin publicarea (în colaborare) a unui număr total de peste 120 publicații științifice, din care 7 cărți/capitole în cărți, 84 articole științifice în reviste cu cotație ISI, reviste indexate în Baza de Date Internaționale, publicații la congrese internaționale și naționale, trei brevete de invenție, 30 rapoarte științifice ale proiecte lor de cer­cetare internaționale. Din 1996 inițiază și dezvoltă direcțiile de cercetare Circuite biogeochimice ale elementelor și Ecotoxicologie și se preocupă de dezvoltarea infrastructurii de cercetare a facul­tății.

Este membră Editorial Board a revistei științifice Romanian Biotechnological Letters; membră a Comitetului de coordonare al European Science Foundation — programul MOLTER (2008-2013); evaluator al International Water Association la World Water Congress (2005); evaluator European Science Foundation; membră a institutului din Marea Britanie Institute of Ecology and Environment Management (2008) ; membră a organizației Earth Voice Romania (1995); membră a Asociației Internaționale pentru Cercetarea Dunării – International Association for Danube Research (1997), face parte din comitetul științific al acestei asociații deținând funcția de res­ponsabil al grupului de experți Calitatea apei (Water Quality); membră a comitetului de organizare a numeroase conferințe naționale și internaționale, prin­tre care 8th International Conference on Environmental Engineering and Management (2015), 8th International Conference on Environmental and Climate Change (2018).

*General-maior aviator Vasile Toader – locțiitor al șefului Statului Major al Apărării

S-a născut în orașul Buzău, la 16 noiembrie 1965, și a copilărit în satul Zilișteanca, comuna Poșta  Câlnău, unde a absolvit cursurile școlii primare și ulterior pe cele ale școlii generale. A urmat apoi cursurile Liceului Militar „Di­mi­trie Cantemir” din localitatea Breaza, județul Prahova, și ulterior pe cele ale școlii militare de ofițeri activi de aviație „Aurel Vlaicu”, de la Boboc, județul Buzău, pe care le-a absolvit în anul 1987, fiind controlor de ­tra­fic aerian, cu gradul de locotenent. Din 1987 și până în 1996, și-a desfășurat activitatea în cadrul Grupului 20 Aviație Școală Vânătoare și Vânătoare-Bombardament, de la Boboc, îndeplinind mai multe funcții (controlor de trafic aerian, comandant patrulă elevi, ofițer tehnic). În perioada 1993 – 1995, a urmat cursurile Universității Naționale de Apărare, la acea vreme Academia de Înalte Studii Militare, din București. După absolvire s-a întors la același Grup Aerian, ca ofițer de stat major cu operațiile și pregătirea pentru luptă.

În anul 1999, a fost promovat la Statul Major al Forțelor Aeriene (Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene, la acea vreme), unde a îndeplinit pe rând mai multe funcții, de la cea de ofițer de stat major cu operațiile aeriene până la cea de șef al operațiilor. A fost implicat în planificarea operațiilor, comandă și control, alerte și evaluări, ­exerciții aeriene și activități de atingere a nivelului de intero­perabilitate necesar efortului de accedere a României în NATO. A executat misiuni în afara teritoriului național ca observator ­mi­litar al Organizației Națiunilor Unite în Republica Democratică Congo, ca ofițer cu operațiile aeriene la Centrul Multinațional de Coordonare a Mișcării pentru misiunea International Security Assistance Force (I S.A.F.) II, de la Ankara, Turcia, ca ofițer cu operațiile aeriene și șef secție forme de răspuns N.A.T.O. în cadrul Comandamentului Aliat al Componentei Aeriene de la Izmir, Turcia, precum și la Aeroportul Internațional Kabul din Afga­nistan, comandant al Grupului de Operații Aeriene în cadrul misiunii N.A.T.O I S.A.F.

În anul 2014, și-a desfășurat activitatea în cadrul Comandamentului Forțelor Întrunite din București, îndeplinind funcția de șef secție sprijin operații. În 2015, a fost promovat în funcția de comandant al Centrului Național Militar de Comandă (nucleu). În 2016, a fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană, cu o stea, și ulterior numit în funcția de locțiitor al comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite. În 2017, a fost promovat în funcția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării. La 1 decembrie 2018 a fost înaintat la gradul de general – maior.

Printre distincțiile naționale și internaționale acordate pentru rezultatele obținute de-a lungul carierei se evidențiază Medalia NATO pentru Serviciul Merituos, fiind primul ofițer român care a primit, în anul 2005, această înaltă distincție NATO după accederea României în Alianță. Din anul 2020 este promovat Locțiitor al șefului Statului Major al Apărării, deținând a doua poziție în ierarhia Armatei Române.

*Daniel-Nicolae Jinga – maestru de cor la Opera ­Națio­nală București, dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște

S-a născut pe 11 ianuarie 1978, în Buzău, a început studiul viorii la Școala Populară de Artă din Buzău, a urmat clasele primare la Școala Generală nr. 16 din Buzău, iar din clasa a cincea se transferă la Școala de Muzică.

Atras de muzica vocală, după absolvirea celor 8 clase, urmează cursurile Seminarului Teologic Liceal din Buzău, dar în anul al V-lea se transferă în Capitală, în anul 1997, devenind absolvent. După Seminar este admis la Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, fiind licențiat în anul 2003 cu lucrarea „Muzica liturgică romano-catolică după Conciliul Vatican II”. În perioada 2003-2004 a urmat cursurile de Master Stilistică dirijorală-Dirijat cor academic, la absolvire susținând dizertația ,,Mijloace psihotehnice în arta conducerii dirijorale”. În paralel a absolvit cursuri de perfecționare Masterclass internațional de dirijat operă susținut de profesorul universitar doctor Dumitru Goia „La Traviata” de Giuseppe Verdi; Masterclass de dirijat coral și stilistică dirijorală, ținut de Sharon Hansen, profesor de Muzică și Artă la Universitatea din Wisconsin, SUA.

În timpul facultății cântă în cele mai importante coruri bucureștene: „Madrigal”, „Preludiu”, „Te Deum laudamus”, „Kontakion”, „Musica selecta”, Corul Filarmonicii „George Enescu”.

În anul 2003, Marin Constantin, conducătorul „Madrigalului”, îl numește dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, astfel legitimându-i calitățile dirijorale. Dar în scurt timp părăsește „Madrigalul” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, împreună cu colegi din generația sa, corul construindu-și o identitate proprie prin colaborările cu lumea teatrului, concertele și imprimările de muzică contemporană pe care le realizează alături de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfo­nice București în cadrul spectacolelor-eveniment „Ascultă. Simte. Despre Operă”, alături de tenorul Vlad Miriță. În paralel, continuă să colaboreze, ca dirijor, cu multe orchestre din București sau din țară. Se apropie de genul musical și debutează la pupitrul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” Concertează la Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Palatul Patriarhiei etc. Este Doctor în Muzică din anul 2012.

În anul 2014 fondează trupa-concept „Mundi Coulour” pentru a acompania proiectul muzical al sopranei Ana ­Ce­botari. Din anul 2015, această trupă participă, ca trupă de acompaniament, la emisiunea „Vocea României”. Din anul 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște. A imprimat, alături de Felicia Filip, cu „Iris”, Vlad Miriță, cu formația „Bere gratis”, ­colinde românești cu Angela ­Ghe­orghiu, dar și cu Smiley.

Activitatea i-a fost recunoscută și răsplătită cu numeroase premii și diplome: Marele Premiu la Concursul Național de Muzică ­Bi­sericească „Lăudați pe Domnul”, ediția a VI-a, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române; Premiul pentru cel mai bun dirijor la Festivalul Coral „Argos Orestiko”, Grecia; Trofeul „Liviu Borlan”, Baia Mare; Medalie de aur la Competiția corală Internațio­nală de Muzică Sacră, ediția a XVI-a, Grecia; Premiul pentru debut în activitatea dirijorală acordat de Asociația Națională Corală din România; Festivalul de muzică contemporană „Culturescapes” Basel; Festivalul Internațional „Balcans Sound” București; „I. H. Danielescu”, Ploiești; Festivalul de muzică sacră, Patriarhia Română „l. D. Chirescu” Cernavodă; „Nae Leonard”, Galați.

*Comandor aviator (rez.) Marius-Adrian Nicoară – membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România

Doctor în științe militare, specialitatea istorie, Marius-Adrian Nicoară s-a născut la 8 august 1966 în localitatea Mihăilești din județul Buzău. Buzoian get-beget, are o educație completă, militară de aviator și civilă de istoric. A absolvit cursurile școlii primare la Cislău și ale Școlii generale „Vasile Voiculescu” din Pârscov. A urmat apoi Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din localitatea Breaza, județul Prahova, și ulterior pe cele ale școlii militare de ofițeri activi de aviație „Aurel Vlaicu”, de la Boboc, județul Buzău, pe care le-a absolvit în anul 1987. În anul 1996 a devenit licențiat al Facultății de Istorie „Nicolae Iorga”, din cadrul Universității București, în 2005 a absolvit Cursul Departamentului pentru pregă­tirea personalului didactic universitar, la Universitatea „George Barițiu”, Brașov, în 2014, Cursul de formator, respectiv în 2015, Cursul evaluator al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Ministerului Educației Naționale.

Pe linie militară, din 1989 a urmat diferite cursuri de perfecționare în aviație, respectiv psihopedagogie și metodică la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București. Pe linie militară și civilă a urmat, în 2001, Cursul postuniversitar de perfecționare în domeniul managementului educațional militar, din 17 ­ia­nuarie 2007 este Doctor în istorie militară, în 2016 a absolvit Colegiul Național de Apărare din București, res­pectiv Cursul de orientare în domeniul politicilor de apărare europeană, la Colegiul European de Securitate și Apărare, Bruxelles.

În ierarhia militară a înaintat de la gradul de locotenent, până la cel de comandor aviator obținut în anul 2011, res­pectiv la funcția de comandant al Centrului de Instruire pentru Forțe Aeriene, actuala Școală de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” de la Ziliștea-Boboc, Buzău, unde a și predat discipline de specialitate, fiind ­tot­odată un experimentat mana­ger educațional militar și autor de manuale militare.

A fost lector universitar la Universitatea „George Bari­țiu”, unde a predat la Facultatea de drept și la Facultatea de economia comerțului, turismului și serviciilor. Până în prezent este: autorul a 5 ­vo­lume; coautor la 25 volume; coordonatorul a 19 volume; consultant pentru 6 volume și un film documentar; îngrijitorul a 2 lucrări anastatice (6 volume), în total 58 de titluri; și autor a peste 142 de articole de specialitate sau de popularizare a istoriei locale buzoiene, naționale și a aeronauticei. Două dintre cărțile la care este coautor, respectiv coordonator, se găsesc în colecția „Biblioteca Marii Uniri 1 decembrie 1918 — Alba Iulia, 4 iunie 2020 Trianon 1100 volume” secțiunea „În apărarea Marii Uniri”.

A obținut, în 2013, Pre­miul „General de brigadă Constantin Hîrjeu” al Statului Major General, pentru Volumul „Aeronautica Militară Română”; în 2020 – Premiul „Sublocotenent Ioan R. Marinescu” al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” pentru volumul „Monografia unui lăcaș al identității naționale. Biserica și Cimiti­rul Eroilor din Buzău“ și Premiul special pentru proză din partea Uniunii Scriitorilor din România filiala București, pentru lucrări dedicate Centenarului la Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” pentru volumul „În zbor spre Marea Unire”, volum care în 2020 a obținut Premiul „Gheorghe Buzatu” al Academiei Oamenilor de Știință din România, Secția Istorie și Arheologie.

Pentru activitatea sa, în aprilie 2020 a fost votat în unanimitate membru asociat al Academiei Oamenilor de știință din România, Secția Științe Istorice și Arheologie și a fost recompensat cu numeroase ordine, medalii și diplome ale statului român.

În anul 2015 a fost desemnat Omul anului în Forțele Aeriene Române în domeniile  „Istorie, cultură și tradiție militară” și „Învățământ, știință și artă militară”, din 2019 este Cavaler al Ordinului „Virtutea Aeronautică”, iar în 2020 a primit medalia „Sfântului Mucenic Sava de la Buzău” acordată de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

*Dr. ing. Cristea N. Chiru – apreciat cercetător și renumit ameliorator în domeniul legumelor

S-a născut pe 6 octombrie 1926 comuna Maia, jud Ilfov și a încetat din viață pe 26 mai 2008. Din 1958 a fost angajat la Stațiunea de Cercetări Legumicole (S.C.L.) Buzău, mutându-se cu familia la Râmnicu Sărat, începând cu luna aprilie a anului 1958 și până în anul 1983.

La S.C.L. Buzău a desfășurat o prodigioasă activitate de creare de soiuri de ceapă și tomate, care s-a materializat cu brevetarea unor soiuri dintre care amintim soiurile de ceapă Aurie de Buzău (1971) și Diamant (1977), precum și soiurile de tomate Buzău 1600 (1977), Buzău 22 (1982), Buzău 47 (1982) și Diana  (1986). Aceste  creații de ameliorare  au fost testate de  Dr. Cristea Chiru pe suprafețe însemnate la Brăila și Gherăseni – Buzău, cu scopul mărturisit de a demonstra superioritatea lor în competiție cu soiurile românești și străine raio­nate la vremea respectivă. A efectuat stagii de perfecționare în Bulgaria, la Institutul Maritza din Plovdiv, în Polonia, la Institutul de la Skernewitze și în Ungaria, la Stațiunea Experimentală de la Debrețin.

Este primul ameliorator român care, în colaborare cu Doctor M. Jiroveanu de la Institutul de Cercetări Alimentare București, a transferat rezistența la VMT (virusul mozaicului tutunului)  la  unele linii de tomate pentru prelucrare  industrială.   A fost un participant activ la sesiunile de comunicări științifice, a publicat peste 30 de articole și materiale în revistele de specialitate și a coordonat ca secretar științific o bună perioadă de timp activitatea de cercetare  la S.C.L. Buzău.  A participat, în calitate de lector, la multe instruiri ale cultivatorilor de legume în județ și în țară, a desfășurat o activitate susținută de aprobator republican în auto­rizarea unităților agricole producătoare de sămânță certificată. Rezultatele științifice cu un pu­ternic impact în producția legumicolă din țară i-au fost recunoscute și în mod oficial, în anul 1966 primind  prin  Decretul  Consiliului  de  Stat nr. 739   Medalia ,,Meritul  științific”.

La S.C. Codlea jud Brașov, începând cu anul 1994, timp de 4 ani a realizat o colaborare cu I.N.R.A. Franța, cu privire la stabilirea competitivității în cultură a unor soiuri și hibrizi de ceapă provenind din Polonia, Franța, România, Olanda și  Ungaria.

Realizările sale științifice, multe cu caracter de deschizător de drumuri pentru cercetarea agricolă românească,  au fost însoțite de un puternic impact economic în legumicultura românească.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker