Actualitate

De ce se fac pregătiri  pentru ”greva japoneză” în ”Sănătate”

Toate unitățile sanitare din țară și cele de asistență socială ar urma să intre în ”greva japoneză” începând cu data de 7 octombrie, dacă până atunci nu se vor realiza întâlniri în regim de urgență la nivel guvernamental cu membrii Biroului Executiv al Federației SANITAS.

Decizia a fost luată în Consiliul Național al Federației SANITAS, care s-a întrunit joi, 1 octombrie 2020. La ședință au participat președinții organizațiilor județene SANITAS din toată țara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat  din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, care au analizat cele mai importante probleme cu care se confruntă salariații din sistemele de activitate aflate de mai bine de 7 luni în prima linie a luptei cu noul virus SARS-COV-2.

Reprezentanții SANITAS au discutat despre stadiul aplicării legislației cu caracter salarial specifică/emisă în perioada pandemiei de COVID-19, suficiența/insuficiența măsurilor de protecție a lucrătorilor din sistemele reprezentate pentru evitarea contaminării lor și a pacienților/beneficiarilor, situația reală a personalului medical și auxiliar infectat în toată această perioadă, stadiul de epuizare și nemulțumire a salariaților și nu în ultimul rând, lipsa de reacție a autorităților de la toate nivelurile la solicitările, propunerile și sesizările lor. Au fost puse pe răboj mai multe probleme care s-au strâns și care nu au primit răspuns. Una dintre probleme este, spun reprezentanții SANITAS„întârzierea nepermisă în acordarea drepturilor salariale cuvenite și/sau acordarea neunitară a acestora la nivelul aceluiași tip de unități sanitare/de asistență medico-socială/de asistență socială și/sau pentru același tip de activitate”. O altă problemă pe care o reclamă reprezentanții SANITAS este legată de „organizarea deficitară a circuitelor/activităților specifice în spitalele COVID/suport COVID, chiar și după 7 luni de la începutul pandemiei, situație care duce inevitabil la infectarea la locul de muncă a colegilor noștri”.Liderii SANITAS reclamă și aprovizionarea aprovizionarea deficitară cu materiale de protecție:” nu există continuitate în aprovizionarea cu materiale și echipamente de protecție sau că acestea sunt insuficiente sau de proastă calitate, și că salariații din sănătate, asistență medico-socială, asistență socială și medicină școlară sunt obligați de foarte multe ori să își continue activitatea chiar și după infectare din cauza lipsei acute de personal”.

Ce revendicări au sindicaliștii 

Liderii SANITAS spun că  demersurile de până acum întreprinse de Federația SANITAS la nivelul Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor Publice, a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Guvernului României, și de către organizațiile noastre județene, la nivelul autorităților locale și la nivelul unităților în care au membri, nu au adus îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește problemele semnalate, motiv pentru care reprezentanții SANITAS, au întocmit o listă cu următoarele  revendicări:

„1. Punerea în aplicare a legislației cu caracter salarial, în vigoare la această dată.

  1. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile sanitare, serviciile de ambulanță, DSP-uri, medicina școlară, unitățile de asistență medico-socială, care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2.
  2. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile de asistență socială care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2.
  3. Acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială conform Legii nr. 56/2020 și a Ordinului comun 1070/ 94/ 2087/2020.
  4. Acordarea voucherelor de vacanță pentru tot personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială, din unitățile de asistență medico-socială și din medicina școlară.
  5. Acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unitățile sanitare și DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 și HG nr. 153/2018.
  6. Deblocarea posturilor în unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială.
  7. Asigurarea echipamentelor/materialelor de protecție în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecție a personalului expus infectării cu noul virus.
  8. Acordarea, începând cu 1 ianuarie 2021, a salariilor prevăzute de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială.
  9. Calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială”.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker