Fără categorie

De ce să folosești o periuță de dinți electrică? 5 motive

Igiena orală este extrem de importantă nu numai pentru o bună sănătate a dinților, ci și pentru o sănătate generală a organismului, motiv pentru care alegerea periuței de dinți potrivite îngrijirii danturii tale joacă un rol extrem de important. Dacă până acum nu ai folosit o periuță de dinți electrică, îți oferim cel puțin cinci motive care te-ar putea ajuta să faci trecerea de la periuța de dinți manuală la cea electrică.

Alături de ața dentară, de apa de gură și de vizitele periodice la medicul stomatolog, periuța de dinți este ajutorul tău de nădejde în ceea ce privește curățarea eficientă a danturii și păstrarea sănătății dinților pentru cât mai mult timp.

Dacă încă nu nu ai încercat o periuță electrică, hai să vedem care ar fi cele mai importante motive pentru care ai putea să iei în considerare să o faci.

Curățare mai rapidă și mai eficientă

O periuță de dinți electrică va fi mult mai eficientă și mai rapidă decât una manuală deoarece curăță mult mai în profunzime și se mișcă mult mai repede decât ai putea să îți miști tu mâna.

Mai mult, aceasta ajunge chiar și în cele mai îndepărtate locuri, în care nu ai putea să ajungi cu o periuță de dinți clasică. Astfel, te vei spăla pe dinți mult mai repede și mult mai ușor.

Este recomandată pentru oricine

În cazul în care te gândești că periuța de dinți electrică are restricții, te anunțăm că nu este cazul să iei în calcul această variantă.

Periuța de dinți electrică este potrivită pentru orice vârstă, putând să o folosească inclusiv copiii, ceea ce poate transforma spălatul pe dinți într-o activitate distractivă. Iar daca sunteti interesati de super oferte, profitati de preturile mici de Black Friday!

De asemenea, și persoanele mai vârstnice o pot folosi fără nici un fel de problemă.

Îndepărtează mai multă placă bacteriană

Periuța de dinți electrică este mult mai eficientă în combaterea plăcii bacteriene față de o periuță manuală datorită tehnologiei folosite în fabricarea și în funcționarea acesteia.

Mișcările pe care periuța de dinți electrică le produce sunt mult mai numeroase, de aici și eficiența superioară în îndepărtarea plăcii bacteriene.

Poate fi dotată cu mai multe funcționalități

Există unele modele de periuțe de dinți electrice extrem de performante, care, pe lângă funcția de bază, aceea de a curăța eficient dantura, pot să îndeplinească și alte funcții.

De exemplu, există periuțe de dinți electrice care te pot ajuta să îți albești dinții și care îndepărtează eficient petele lăsate pe suprafața dinților tăi de către diverse alimente sau băuturi, cum ar fi cafeaua, unele băuturi carbogazoase sau fumul de țigară.

Există și periuțe care îți curăță eficient limba pentru că trebuie să îi acordăm o atenție deosebită și acesteia deoarece și acolo se acumulează bacterii.

De asemenea, există periuțe de dinți electrice care îți îngrijesc gingiile, utile mai ales dacă ești predispus la gingivită, medicii stomatologi recomandându-le pacienților să înlocuiască periuța de dinți clasică cu cea electrică dacă suferă de această boală.

Este mai rapidă

Dacă timpul sau graba stau în calea unei igiene orale bune, ei bine, periuța electrică rezolvă și acest inconvenient. Datorită rapidității de care aceasta este capabilă, periajul corect și eficient va avea loc într-un timp mult mai scurt, media fiind de două-trei minute, așa că te poți bucura de efectele unui periaj sănătos și corect fără să ai grijă a timpului.

Există și dezavantaje?

Chiar dacă utilizarea acesteia aduce o serie de beneficii, trebuuie să știi că există și câteva minusuri, printre care: un preț mai ridicat decât al unei periuțe manuale, faptul că trebuie să fie încărcată electric sau să i se schimbe bateriile, dar și faptul că unii oameni pot avea o problemă cu vibrațiile pe care aceasta le produce.

După cum observi, beneficiile utilizării unei periuțe de dinți elctrice sunt mult mai multe și mult mai importante decât aspectele mai puțin plăcute, însă ține doar de tine dacă vrei să faci sau nu trecerea la o periuță de dinți electrică.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker