Actualitate

De ce recuperarea prejudiciului de miliarde de la fostul președinte al Obștii Moșnenilor devine o luptă a Fiscului cu ,,morile de vânt”

Obștea Moșnenilor ziși de pe Buzău și Statul Român ar putea rămâne cu mâna întinsă după banii delapidați și prejudiciul creat de fostul președinte al Obștii, Remus Posea. Aceasta ar putea fi concluzia desprinsă din decizia de la începutul acestei luni a Tribunalului Buzău, care a respins contestația Compartimentului Executări Penale, care a sesizat instanța cu referatul întocmit de Serviciul de Probațiune Buzău cu privire la modul de executare a obligațiilor civile stabilite în sarcina lui Posea, condamnat definitiv în septembrie 2017 pentru evaziune fiscală de peste 2 milioane lei și delapidarea a 436.000 lei din conturile Obștii Moșnenilor.

,,La dosarul cauzei, condamnatul a depus o scrisoare medicală din care rezultă că are afecțiuni cardiace, bilete de ieșire din spital, copii de pe chitanțe din care rezultă că achită lunar 50 de lei către ANAF, cupoane de pensionar, o adresă din partea unui ­executor judecătoresc prin care i se aduce la cunoștință că a solicitat să se treacă la executarea silită a sa pentru obligațiile ce i-au fost stabilite prin sentința penală (…), adeverințe de la Serviciul Fiscal Pătârlagele că nu figurează cu venituri.

Din referatul întocmit de consilierul de probațiune, depus la dosarul cauzei, rezultă că acesta nu are venituri în afară de pensie.

Instanța a dispus efectuarea unei adrese către ANAF pentru a se afla care este stadiul executării sumei de 433.601 lei stabilită cu titlu de prejudiciu la evaziune fiscală,  DGFP Buzău comunicând că s-a emis somație și poprire pe veniturile acestuia.

Prin urmare, se constată că, în ceea ce privește despăgubirile civile de la delapidare, s-a trecut la executarea silită prin ­executorul judecătoresc, iar în ceea ce privește eva­ziunea fiscală s-a dispus înființarea popririi.

De asemenea, se constată din sentința de condamnare că acestuia i s-a aplicat sechestru pe casă și terenuri încă din cursul urmăririi penale, existând deci bunuri ce pot fi ­va­lorificate.

În acest context, condamnatului nu i se poate reține reaua-credință cu privire la neexecutarea obligațiilor civile astfel că, în baza art. 583 al. 2 din c. pr. pen, va respinge sesizarea formulată”, se precizează în motivarea instanței publicată de rolii.ro.

Ca urmare, fostul preșe­dinte al Obștii Moșnenilor ziși de pe Buzău, Remus Posea, scapă de închisoare, cât despre achitarea pre­judiciului și a daunelor provocate Obștii, doar timpul va decide. Potrivit Codului penal, condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Peste 26 miliarde lei vechi s-au evaporat din conturile asociației în decurs de opt ani. Respon­sabil a fost găsit Remus Posea, fostul președinte al Asociației, care a fost condamnat în 2017 la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare în formă continuată în dauna Obștii, în perioada 2005-2013, dar și pentru evaziune fiscală, de asemenea în formă continuată, în aceeași perioadă.

În interiorul termenului de supraveghere stabilit la 3 ani, acesta trebuia să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Orașului Nehoiu. De asemenea, Posea a fost obligat să plătească către Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națio­nală de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău suma de 433.601 lei și a accesoriilor aferente creanțelor buge­tare, până la achitarea efectivă a debitului, cu titlu de despăgubiri civile, iar „Obștii Moșnenilor Buzoieni de pe Buzău” suma de 2.635.187,02 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Serviciul de Probațiune, care a urmărit în această perioadă modul în care Posea trebuia să se achite de obligațiile legale, a considerat că acestea nu au fost respectate și a sesizat, în urmă cu câteva luni, procurorii, cu propunere de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei. Dosarul a ajuns în instanță în luna iulie, însă s-au dispus amânări.

Remus Posea a făcut obiectul executărilor silite cerute de părțile din proces. Posea a rămas și fără mașina de lux pe care o deținea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele instituind sechestru asigurător pe aceasta. Posea a contestat toate soluțiile executorii, însă fără succes.

Posea a fost trimis în judecată, în decembrie 2015, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare în formă conti­nuată, deschis de unitatea de parchet menționată în 2014, iar după un proces derulat pe parcursul a mai puțin de doi ani a venit și sentința care a rămas definitivă în septembrie 2017, prin decizia Curții de Apel Ploiești, din cauză că Remus Posea a atacat prea târziu sentința de la Tribunalul Buzău.

Remus Posea, care este fostul soț al vedetei de televiziune Iuliana Marciuc, în calitate de proprietar, dar și de președinte al „Asociației Obștii Moșnenilor ziși de pe Buzău”, s-a războit cu sta­tul român pentru păduri încă din anul 2006.

Cel mai răsunător a fost procesul pentru un teren de 20.000 ha ce fusese atribuit lui Teodor Năstase, care pretindea că este des­cendent din neamul lui Preda Buzescu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker