Criza energetică fără precedent nu doar a devenit un subiect de discuție la care participă, deopotrivă, persoane bine intenționate și bune cunoscătoare a fenomenului, dar și „experți” de ocazie și, pur și simplu, cârcotași care doresc să iasă în evidență și să pună sare pe coada rivalilor politici.
În situația creată am decis să mă dau și eu cu părerea (de ce nu?), dar înainte de a vă da motiv de a mă critica și a mă suspecta de dorința de a turna apă la moara guvernării, trebuie să fac o precizare obligatorie – în egală măsură nu fac parte nici din cohorta cunoscătorilor, nici din gașca cârcotașilor. Or, ceea ce m-a făcut să refuz la „politica struțului” (care stă cu capul în nisip) și să-mi exprim poziția civică a fost dorința unora de a rezolva criza energetică cu ajutorul protestelor. Și când zic „unora” nu am în vedere doar opoziția parlamentară și reprezentanții formațiunilor politice care prin esența lor nu pot înghiți ceea ce face actuala guvernare, dar și pe acei care trebuie să fie mai toleranți și mai îngăduitori când vine vorba de astfel de teme sensibile.
De altfel, eu niciodată nu am ascuns faptul că nu împărtășesc escapadele de „secretomanie”, mesajele enigmatice, trufia nejustificată și tupeul debordant al unor membri ai PAS-ului, comportamentul „cu rezerve” în relațiile cu România, politica de cadre defectuoasă sau împărțirea cetățenilor în „oameni buni” și ceilalți. Și mie, la fel ca și multora dintre Dumneavoastră, nu-mi sunt pe plac unele declarații negândite ale ministrului Sergiu Litvinenco, amendamentul recent al deputatei Olesea Stamate, lansarea în polemici sterile a lui Dumitru Alaiba sau superficialitatea și doza de demagogie care se întrezărește în ieșirile publice ale unor demnitari care, grație hazardului și circumstanțelor, „l-au apucat pe Dumnezeu de barbă”. Bineînțeles, nici mie nu-mi plac facturile la gaze, creșterea galopantă a prețurilor, incertitudinea și neîncrederea în ziua de mâine, dar… să stăm strâmb și să ne întrebăm drept: se putea negocia un alt preț la gazele naturale, mai convenabil și mai pe buzunarul nostru? Cine este de vină că plătim atâta cât plătim? Cunoaște cineva care ar fi fost prețul unui cost mai mic al gazelor? Sunt oare eventualele proteste o cale de a depăși criza? Nu încape îndoială că sunt și dintre acei care cunosc răspunsul la aceste întrebări, iar eu nu sunt o excepție, de aceea o să dau și răspunsurile, în aceeași ordine: cu siguranță, se putea negocia și un preț mai mult decât pe buzunarele noastre! De vină că plătim așa preț este nedorința noastră de a da ascultare țarului! Prețul mai mic ne-ar fi ieșit pe ochi, pe urechi și pe toate, pardon, găurile! Protestele nu pot rezolva criza, ba dimpotrivă – pot duce la escaladarea situației, spre satisfacția lui Dodon și K!
Zilele acestea, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și-a manifestat dezacordul cu acțiunile foștilor aliați și a mai reiterat încă o dată ideea că formațiunea pe care o reprezintă are soluții de ieșire din criză, că este gata să pună umărul la rezolvarea problemelor, că se află într-o opoziție constructivă și cât se poate de tăioasă și că protestele fac parte din arsenalul lor – chipurile, Platforma DA are experiența protestelor antiguvernamentale și că ar putea din nou să scoată lumea în stradă. Până la dorința de a pune umărul și de a ajuta cu sfaturi – foarte bine, dar când amenință cu protestele – să mă scuzați… Or, ce ar putea să dorească și să revendice protestatarii? Să meargă Maia Sandu la Putin și să cadă în genunchi? Să-l trimită pe Dodon sau Chicu să negocieze alte prețuri? Să schimbăm noi de unii singuri conjunctura de pe piața energetică europeană și mondială? Să le demonstrăm „partenerilor” din Est că așa și nu am depășit statutul de mămăligari, care trăiesc doar cu ziua de astăzi și care pentru o favoare suntem gata la orice?
Apropo, ziceam cu altă ocazie că timp de treizeci de ani Republica Moldova a avut numai guvernări de duzină și că mereu am avut nevoie de un guvern de sacrificiu, care să ia niște decizii nepopulare, pentru ca în viitor să trăim și noi ca oamenii, fără șantaj și fără plăcerea de a suge de la mai multe vaci. Cu greșelile și eșecurile de rigoare, se pare că acum avem o astfel de guvernare. Chiar dacă se mai calcă prin străchini și chiar dacă se orbecăiește în plină zi, suntem pe calea cea dreaptă, iar marele atu al actualei guvernări este faptul că până la noile alegeri avem destul timp ca corabia aflată în derută s-o readucem pe linia de plutire.
Și încă ceva. Zilele acestea am realizat un interviu cu Andrei Spânu, poate cel mai contestat ministru din cabinetul Gavriliță, și l-am întrebat dacă nu se gândește să demisioneze, precum i-o cer mai mulți experți și analiști de la Chișinău. „De ce să demisionez? Ce vină port eu de ceea ce se întâmplă? Ce vină are generația mea că am ajuns în această situație? De vină sunt acei care azi mă critică și care ne-au lăsat ceea ce avem și ceea ce trebuie să readucem la normalitate. Sau, poate, nu ei, criticii de astăzi, au fost la putere, într-o formă sau alta, ultimii 20-30 de ani?”.
Nu știu ce ziceți Dumneavoastră, dar în locul lui Andrei Spânu eu aș fi răspuns la fel…
