De ce-l „doare burta” pe statul român de „munca subdeclarată”?!

Zona relațiilor de muncă este clar reglementată în legislația pe domeniu și, de asemenea, constituie una dintre ținte în acțiunile pe teren ale inspectorilor de muncă. De cele mai multe ori, cazurile în care relațiile de muncă se derulează în afara legii sunt identificate ca urmare a sesizărilor venite tocmai din partea celor care sunt folosiți, conjunctural, în astfel de ipostaze, respectiv angajații. Pe o astfel de filieră sunt descoperite cazurile de „muncă la negru” sau „muncă subdeclarată” și în mediul de afaceri buzoian.

Într-un comunicat de presă, Inspectoratul Teritorial de Muncă informează angajatorii și lucrătorii asupra conceptului de muncă subdeclarată, cunoscută și sub denumirea de „muncă la gri”, care presupune acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plata salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale, prin completarea Declarației 112. Astfel, de la începutul anului 2026, inspectorii de muncă, în toate acțiunile de control, atât în controale tematice, cât și în controale derulate ca urmare a unor petiții adresate Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, au verificat modul în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la acordarea drepturilor bănești salariaților.

Inspectorii de muncă spun că, în cadrul acțiunilor de control, din documentele verificate au fost identificate situații de muncă subdeclarată în care angajatorii au acordat salarii nete mai mari decât cele constituite în ștatele de plata salariilor, drept pentru care au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în cuantum de 132.000 lei. Precizăm că acceptarea de către lucrător ca plata muncii efectiv prestate de el să îi fie plătită „la negru”, pe lângă salariul declarat și fiscalizat este în defavoarea sa, astfel că, persoana în cauză nu trebuie să accepte jumătăți de măsură și să refuze să munceasca „la negru” sau „la gri”.

OPINIA a analizat, în mai multe rânduri, în baza statisticilor prezentate de instituția Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, ca rezultate ale controalelor în teren, fenomenul muncii la negru pe piața muncii buzoiene și o oarecare evoluție a acestuia. În ciuda înăspirii drastice a măsurilor coercitive de natură financiară, amenda pentru un lucrător folosit de un angajator fără forme legale de muncă ajungând la 400 de milioane de lei vechi, pentru ca în anumite condiții aceasta să poată fi dublată, fără a se depăși un miliarde de lei vechi, munca la negru este un capitol departe de a fi închis. Singurul fenomen care pare să ajute la diminuarea procentului de muncă la negru (și) pe piața muncii de la Buzău ar fi creșterea numărului de imigranți care tinde să ajute la umplerea golurilor din piață.

De cealaltă parte, conceptul de muncă subdeclarată nu este nici pe departe unul necunoscut, acesta fiind, de fapt, o realitate care nemulțumește atât statul cât și pe cei care își doresc un loc de muncă stabil inclusiv cu perspective optimiste în ce privește asigurarea unui nivel decnt de pensionare. Mai mult, o astfel de practică se folosește în foarte multe dintre domeniile de activitate și este împărtășită de o categorie largă de angajatori, inclusiv de către multinaționalele prezente pe piața muncii din Buzău și România.

Autoritățile spun despre dezavantajele muncii subdeclarate pentru lucrători, dar lasă impresia că așa-zisa grijă din partea statului nu vizează, neapărat, instaurarea unei stări de corectitudine, spre bunăstarea salariatului, cât un subterfugiu la încurajarea petițiilor împotriva acestei practici din partea angajatorilor, pentru ca aceștia să poată intra în colimatorul instituțiilor de control. Utilizarea de către angajatori a muncii subdeclarate se sancționează conform Codului Muncii cu amenzi cuprinse între 8.000 lei și 10.000 lei pentru fiecare persoană identificată în această situație, fără a depăși 100.000 lei, măsuri cu care statul speră să convingă majoritatea angajatorilor să respecte regimul de fiscalitate din România, astfel încât, la constituirea bugetului consolidat să poată fi identificată o sursă cât mai reală de venituri.