Sport

De ce este îngrijorat Braşoveanu după debutul Gloriei în noul sezon

Un start cu dreptul, tradus în trei puncte, în rest destul de puţine plusuri în dreptul Gloriei după primul meci din noul campionat, câştigat sâmbătă, în Crâng, 1-0, în faţa Ripensiei Timişoara. Nu numai antrenorul Cristi Pustai a sesizat destul de multe lucruri care nu sunt încă puse la punct, ci şi preşedintele Auraş Braşoveanu, care crede că echipa a suferit la capitolul omogenitate şi duce încă lipsa unui om de gol veritabil, transfer aflat pe lista de priorităţi absolute a staff-ului din Crâng.

„Se pare că emoţiile inerente ale debutului de sezon şi-au pus amprenta mai mult decât, cel puţin eu, m-aş fi aşteptat. Ştiam că vom avea un joc relativ greu, pentru că am întâlnit o echipă foarte bine organizată pe faza defensivă, de altfel, acest lucru s-a văzut atâta timp cât pe tabelă a fost rezultatul egal. Încă suntem la ritmul pe care ni-l dorim cu toţii. E îmbucurător faptul că am luat cele trei puncte şi sunt convins că echipa va creşte de la joc la joc. N-ar trebui să ne îngrijoreze faptul că am marcat printr-un şut de la distanţă. Până la urmă, dacă nu tragi la poartă, nu marchezi. Ar trebui să ne îngrijoreze faptul că parcă nu suntem atât de omogeni pe cât am crezut, lucru care ne-a grevat în anumite faze de atac, în a construi cu adevărat un atac periculos. Au apărut câteva greşeli neforţate, dar, repet, o pun pe seama emoţiilor şi pe faptul că încă nu suntem foarte foarte omogeni”, a spus Auraş Braşoveanu după jocul cu Ripensia.

Preşedintelui i-au plăcut, în schimb, „underii” din lot, Robert Sălceanu (18 ani) şi Sergiu Pîrvulescu (19 ani) având evoluţii apreciabile. „Cred eu că jucătorii «underi» şi-au făcut datoria, cel puţin pe final de joc, la Sălceanu, care a avut un adversar greu, cu o îndemânare bună, cu o viteză bună, dar şi-a îndeplinit sarcinile de joc bine şi foarte bine. La fel şi la Pîrvulescu, despre care zic eu că a fost la nivelul la care ne aşteptam. Încă avem speranţe că fiecare dintre jucătorii aduşi va creşte ca joc”, a mai declarat Braşoveanu, care a recunoscut că este nevoie urgentă de un atacant la echipă: „Facem analiză, avem mai mulţi jucători pe care îi analizăm, pentru că încercăm să aducem jucători care să aducă un plus, şi am încercat în toată această perioadă. Avem în analiză doi-trei jucători care să acopere acest post, jucători cu experienţă, care au jucat inclusiv la nivelul Ligii 1”.

Metaloglobus – Gloria se vede la TV

Federaţia Română de Fotbal şi deţinătorii drepturilor TV pentru Liga a 2-a au anunţat programul şi televizările etapei a 2-a a eşalonului secund, care se va disputa pe parcursul mai multor zile. Anunţul programului a venit cu o veste bună pentru suporterii Gloriei, care îşi pot urmări în direct la TV echipa favorită în deplasarea de la Metaloglobus Bucureşti, partidă care se va disputa sâmbătă, 13 august, de la ora 11.30, în direct pe Digi Sport, Orange Sport şi Prima Sport. Iată programul complet şi televizările etapei a 2-a:

Vineri, 12 august, ora 18.30: Csikszereda Miercurea Ciuc – Concordia Chiajna – TV

Sâmbătă, 13 august, ora 11.00:

  • Ripensia Timişoara – Unirea Slobozia
  • CSC Dumbrăviţa – Unirea Dej
  • Politehnica Iaşi – Viitorul Tg. Jiu
  • Unirea Constanţa – Progresul Spartac
  • CSC Şelimbăr – Politehnica Timişoara

Sâmbătă, 13 august, ora 11.30: Metaloglobus Bucureşti – Gloria Buzău – TV

Duminică, 14 august, ora 13.30: FC Braşov – Minaur Baia Mare – TV

Luni, 15 august, ora 12.30: CSM Slatina – Steaua Bucureşti – TV

Marţi, 16 august, ora 18.00: Dinamo Bucureşti – Oţelul Galaţi – TV

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker