Sport

De-ale FRF: suspendarea căpitanului de la FC Buzău, redusă de la șase la trei etape!

FC Buzău va putea conta pe căpitanul său mai devreme decât se aștepta. Suspendat de Comisia de Disciplină a FRF pentru șase etape, după eliminarea din meciul de la Timișoara, cu Ripensia (0-0), când l-a lovit cu cotul în față pe un adversar, Cristian Ciobanu a beneficiat de clemența aceleiași Comisii care, în urma contestației, i-a redus sancțiunea la jumătate. ,,Să sperăm că se schimbă decizia, pentru că nu am văzut ce s-a scris în raport decât după ce a venit suspendarea. Atunci, am cerut să văd unde a fost încadrat și trebuia să văd raportul. Am spus și în timpul jocului că a fost drastică decizia de a fi eliminat de pe teren, dar să completezi un raport de arbitraj și să notezi că a fost fault grosolan, mi se pare aberant”, anticipa antrenorul Buzăului, Cristi Pustai. Asta înseamnă că Pustai va putea conta din nou pe căpitanul său începând cu meciul de miercuri, 1 decembrie, cu FC Voluntari, din sferturile de finală ale Cupei României. Ciobanu și-a ispășit cele trei etape de suspendare cu care a rămas după revizuirea deciziei de la Disciplină în meciurile cu Unirea Dej, CSC Șelimbăr și FC Brașov. Totodată, el a devenit eligibil și pentru partida din Ghencea, cu Steaua, din etapa a 16-a a sezonului regulat, ultima programată în acest an.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker