Se pare că cele mai pesimiste prognoze ale clarvăzătorilor și ale armatei de „ghicitori în boabe” se adeveresc. Lumea, încet, dar sigur, își taie creanga de sub propriile picioare și tot mai mult cade în hăul deznădejdii și incertitudinii. Nu zic că vine „sfârșitul lumii”, Doamne ferește!, dar faptul că nimeni și nimic nu ne mai miră și nu ne mai sperie mă pune în gardă și mă face să cred că unii au înnebunit de-a binelea și că viitorul nu sună deloc frumos.
Să zicem, toți am uitat de pandemie, de parcă virusul nu a fost și nu a făcut ravagii mai bine de doi ani. Brusc, hodoronc-tronc, acesta a dispărut din viețile noastre și acest lucru toarnă apă la moara conspiraționiștilor care încă mai consideră că COVID-ul a fost o făcătură și că „guvernarea mondială din umbră” ne-a încercat de minte – să vadă cât de proști și vulnerabili suntem. Ce-i drept, nu am avut posibilitatea să savurăm din pace și liniște prea mult că ne-am trezit cu o altă „turtă la fund” – războiul din Ucraina, dar… și acesta puțin pe cine mai interesează acum. Mai degrabă ne-am transformat cu toții în niște spectatori cinici și indiferenți ai acestui teatru al absurdului, al acestei adevărate măcelării dintre frații slavoni care, se pare, s-au pus serios pe treabă și nu mai îngroapă securea cu una-cu două. Numai să nu credeți că exagerez și că am o părere greșită despre noi toți, dar este de ajuns să aruncăm o privire asupra numărului de vizualizări ale știrilor și informațiilor publicate pe diferite platforme media ca să vedem că tema războiului nu mai este în vogă (nu știu ce trebuie să se mai întâmple ca ceea ce se face în țara vecină să ne capteze atenția) și că o știre gen „o babă a fost violată de un nebun” sau „o mașină a călcat un curcan” este mult mai citită și mult mai răstălmăcită pe toate fețele.
Cu toate acestea, și pandemia, și războiul ne mai dau încă târcoale și motive de a ne culca pe o ureche nu prea există. COVID-ul, de exemplu, revine în actualitate, iar în câteva raioane deja a fost anunțat Codul Galben sau Codul Portocaliu. Și la Soroca lucrurile nu stau tocmai roz, dovadă fiind informațiile primite de la Spitalul raional. Probabil, pandemia trecută în endemie încă trebuie digerată, inclusiv de autorități, și trecută din categoria sperietoarelor de serviciu în cea a „faptului divers”, care nu ar trebui să ne pună pe jar sau să ne provoace panică, dar să ne facă să respectăm cele mai elementare reguli de igienă. Cu războiul, din păcate, este mai al naibii, veștile de pe front și din anturajul lui nefiind din cele mai dătătoare de speranță. Unu – Putin a declarat recent că Federația Rusă încă nici nu a început să se ocupe serios de Ucraina (adică, „operațiunea specială” ar putea fi declarată război, precum și este). Doi – în confirmarea declarației țarului vine și informația că rușii își consolidează rezervele de pe tot teritoriul țării (adică, reînvie vechea lozincă a bolșevismului „Vstavai, strana ogromnaia!” – pentru buzoieni, „Ridică-te la luptă, țară mare!”). Trei – ucrainenii nu exclud un atac nuclear și speră doar în puterea partenerilor europeni de a mai diminua din nebunia lui Putin. Patru – partizanii ucraineni nu iartă inamicul și, ca pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, le fac zile fripte colaboraționiștilor și trădătorilor (acest război de uzură este cel mai imprevizibil și ca durată, și ca duritate). Cinci – nu este exclus ca și Transnistria să fie atrasă în război, iar despre aceasta a vorbit nimeni altul decât propagandistul forte al Kremlinului, Vladimir Soloviov (supărat că i s-au sechestrat averile din Italia, acesta ar putea exagera în aberații, dar gura nebunului câteodată și adevăr vorbește). Șase – rămâne o enigmă gestul de „bunăvoință” făcut de ruși când au plecat din Insula Șerpilor, fiindcă nu prea țin minte cazuri când Moscova a plecat de undeva „fără muzică”…
De altfel, acei care se doresc în lumina reflectoarelor și cârcotașii de pe malul Bâcului niciodată nu au rămas fără obiectul muncii, iar în ultima vreme cea mai discutată este aniversarea unui an de guvernare PAS. În această ordine de idei, mai mulți analiști și comentatori, inclusiv de opoziție, au menționat succesele autorităților pe plan extern și au condamnat mai multe greșeli comise pe plan intern. Și totuși, este o persoană care vede totul doar în culori negre și acest lucru mă face să cred că este vorba nu despre o analiză competentă, dar de niște frustrări personale. Se numește această persoană Ion Chicu, ex-premierul despre care altădată aveam o părere mai bună.
În fine, ca și altă dată îmi pare rău că rămân în umbră țăranii noștri, care, pe lângă pandemie și război, mai au o problemă – seceta. Din această cauză recolta de grâne, cel puțin, va fi de două ori mai mică decât anul trecut…
