Economic

Cum te poate ajuta arta să îți relaxezi mintea?

Arta este cu siguranță una dintre acele forme de exprimare la care putem apela în diferite situații fie că ne dorim să ne exprimăm creativitatea sau pur și simplu vrem să ne relaxăm.

Arta creată într-un cadru relaxant poate avea un efect impresionant asupra stării de spirit iar ca aceasta este folosită inclusiv în terapie pentru a liniști mintea și pentru o exprimare diferită.

Arta este acel ceva care poate mișca orice persoană indiferent că ne referim la privitul unei fotografii strălucitoare, a unui tablou cu flori colorate sau imaginea unei mame triste. Asta are capacitatea de a transmite nu doar mesaje cât și emoție.

Relaxarea prin artă cu ajutorul culorilor

Anumite culori specifice artei indiferent că vorbim despre pictură cu numere, desen sau chiar pictura cu diamante îți pot schimba complet bună dispoziție. În timp ce culorile mai luminoase inspiră energie și viață culorile închise tind să încurajeze starea de, reflecția și uneori chiar melancolia.

Culoarea poate să exprime inclusiv modul în care oamenii tind să reacționeze în anumite situații din viață sau chiar de la locul de muncă. Din acest motiv culorile din spațiile în care obișnuiești să îți petreci timpul ar trebui alese cu multă grijă deoarece acestea pot avea un impact psihologic asupra mediului.

Atunci când alegi să te folosești de tablouri sau imagini în culori luminoase și calde cum ar fi roșu și portocaliu vei reuși să creezi o atmosferă relaxantă.

Dacă optezi pentru culoarea roșie aceasta îți poate induce o stare energică și una plină de pasiune.

Acele nuanțe mai subtile și culorile calde pot ajuta cu adevărat la relaxare. Rozul fiind de exemplu la fel de stimulant ca și culoarea roșie sporind astfel motivația și încrederea în propria persoană.

Imaginile în culori mai reci în special cele care imită foarte bine elementele naturale precum pământul sunt de asemenea asociate cu în mediul relaxant.

Albastru induce o stare de calm și liniște iar verdele inspiră pace și creează echilibru.

Așadar atunci când alegi să crezi sau să achiziționezi un tablou sau o imagine pe care să o pui în locul tău preferat folosește-te de culorile pe care ți le dorești pentru a schimba starea de spirit și a te relaxa.

Relaxarea prin design și tema

Așa cum fiecare dintre noi suntem diferiți la fel sunt și tablourile sau obiectele de artă care ne pot transmite mesaje particulare și pot spori starea de relaxare atunci când alegem să le afișăm în mediile noastre preferate.

Spre exemplu peisajele sunt foarte eficiente în a crea o stare relaxantă în special atunci când în acestea apare ca și element, apa.

Peisajele din natură oferă instant această stare de liniște interioară tocmai pentru că mintea se transpune în aceste imagini.

Un tablou sau o imagine care prezintă prea multă dezordine poate provoca sentimente de anxietate. Iar atunci când sunt prezentate mult prea multe culori puternice într-o singură imagine s-ar putea ca mintea ta să îți creeze o stare de iritație și nervozitate.

Așadar alege imagini care să îți sugereze starea de relaxare indiferent că vrei să le pictezi tu sau vrei să le cumperi pentru a le așeza în locul tău preferat de acasă sau de la birou. 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker