Actualitate

 Cum sunt arondate centrele de vaccinare în mediul rural

Coordonatorul campaniei de vaccinare la nivelul județului Buzău, Adina Moiseanu,  a făcut astăzi precizări cu privire la stadiul de funcționare al centrelor unde buzoienii vor merge de săptămâna viitoare să se vaccineze, după ce a făcut o vizită la fiecare dintre acestea.

 „Parte dintre centrele vizitate sunt încă la faza de pregătire și delimitare a spațiilor, însă medicii coordonatori au dat asigurări că vor urgenta organizarea centrelor pentru ca acestea să fie gata săptămâna viitoare”,  a spus Adina Moiseanu. Astfel, în municipiul Buzău vor fi disponibile cinci centre de vaccinare pentru care au fost arondate 18 localități din județ, după cum urmează:

  1. Clădire aparținând Primăriei Buzău (B-dul Nicolae Bălcescu, nr 41-43): Cochirleanca, Poșta Câlnău, Racovițeni, Zărnești
  2. Demisol Dispensar Medical nr. 14 (Cart. Broșteni, Str. Gîrlași): C.A Rosetti, Cilibia, Gălbinași, Rușețu
  3. Medlife – Punct de Lucru Buzău (Str. Unirii, Bl. 18F, parter): Blăjani, Beceni, Cernătești
  4. Sala de Sport Liceul cu Program Sportiv “Iolanda Balaș Soter” (Aleea Școlilor, nr.1): Mărăcineni, Săhăteni, Săpoca, Stâlpu, Ulmeni
  5. Sala de Sport Liceul Tehnologic “Henri Coandă” (Str. Hortocolei, nr. 50): Costești, Movila Banului.

Aceste centre au fost inspectate astăzi de Adina Moiseanu coordonatorul campaniei de vaccinare din județ și dă asigurări  că vor fi funcționale. „Am vizitat astăzi cele cinci centre de vaccinare din municipiul Buzău ce vor fi funcționale pentru următoarele două etape ale campaniei. Este vorba despre o primă verificare până la demararea viitoarelor activități de vaccinare”, a declarat Adina Moiseanu.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker