Administrație

Cum și-a băgat coronavirusul coada în procesul de incompatibilitate al unui primar buzoian

Primarul comunei Calvini mai are de așteptat soluția în dosarul de incompatibilitate. Cauza aflată pe rolul Curții de Apel Ploiești a fost suspendată pe perioada stării de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis.

,,Având în vedere prevederile Decretul nr. 195 al Președintelui României, publicat în M.O. nr. 212 din data de 16 martie 2020, respectiv art. 42 alin. 6 din Anexa I , Cap.V, potrivită căruia judecarea proceselor civile altele decât cele menționate la alin. 1 se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență fără a fi necesar efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, însă, constatând că dosarele de pe listele de judecată în componența completului 3 R SCAF și 7 F SCAF, nu sunt incluse în cele având caracter urgent stabilite de Colegiul de Conducere al Curții de Apel pe baza îndrumării primite de la CSM, apreciază suspendate de plin drept toate aceste cauze, urmând ca după în­cetarea stării de urgență să se reia judecata, din oficiu, cu citarea părților”, se precizează pe portalul instanțelor.

Completul care judecă contestația primarului Nicolae Curelea la decizia de incompatibilitate constatată de Agenția ­Națio­nală de Integritate în 2017 avea termen de reluare a judecății în data de 17 martie.

În octombrie 2019, primarul comunei Calvini nu a reușit să convingă judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești că a participat la o ședință a Consiliului de Administrație a Școlii Gimnaziale ,,Dumitru Ionescu“ în calitate de invitat, ceea ce i-a și atras starea de incompatibilitate stabilită în 2017 de Agenția Națio­nală de Integritate. Jude­cătorii din Prahova au admis recursul unității școlare la hotărârea pe fond de la Tribunalul Buzău prin care Nicolae Curelea a primit câștig de cauză. ,,Casează sentința recurată și în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată. Definitivă”, se precizează în minuta sentinței de la Curtea de Apel Ploiești. Asta după ce instanța a decis că „reclamantul (n.r., primarul Nicolae Curelea) avea reprezentarea că participă la ședințele consiliului de administrație, prin activitatea desfășurată, exprimându-și punctul de vedere  în sensul manifestării de voință exprimate”. Mai exact, reprezentanții școlii din Calvini au depus în faza de apel o adresă prin care s-a solicitat primăriei să numească doi reprezentanți în Consiliul de administrație și care este semnată chiar de către Curelea. De altfel, toate înscrisurile Convocări pe care avocatul unității școlare le-a depus la dosar sunt semnate la rubrica ,,membru’’ și de către primar.

Curtea de Apel Ploiești trebuie să se pronunțe acum dacă primarul comunei Calvini s-a aflat sau nu în stare de incompatibilitate, așa cum a stabilit de Agenția Națională de Integritate în cazul său.

ANI a anunțat, în luna iulie 2017, că, în perioada 27 iulie 2012-4 septembrie 2013, Nicolae Curelea, primarul comunei Calvini, a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al școlii Gimnaziale „Dumitru I. Ionescu“ Calvini.

Acesta ar fi încălcat astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia ,,funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (…) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice, (…)“, după cum se preciza în comunicatul Agenției Naționale de Integritate.

Curelea a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Ploiești, iar în noiembrie, la al doilea termen, procesul a fost suspendat după ce primarul comunei Calvini a chemat în judecată Școala Gimnazială ,,Dumitru Ionescu“ pentru anularea unui proces-verbal al Consiliului de Administrație al unității de învățământ din data de 16.10.2012. În luna februarie a acestui an, un complet al Tribunalului Buzău i-a admis cererea și a anulat în parte procesul verbal încheiat la data de 16.10.2012 în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al școlii Gimnaziale „Dumitru I. Ionescu“ Cal­vini. Instanța a dispus anularea punctului 1 din procesul verbal al ședinței CA al unității școlare unde apăreau numele și prenumele primarului.

,,Eu am participat doar ca invitat la ședințe. În schimb, în procesul verbal apare numele și prenumele meu, dar fără semnătura mea, în calitate de membru. Mie nu mi-a adus nimeni la cunoștință vreodată calitatea de membru”, declara pentru Opinia primarul comunei Calvini, Nicolae Curelea. Acesta spune că decizia ANI este rezulta­tul ,,uneltirilor” dușmanilor săi politici care l-au vrut dus din Primărie.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker