Administrație

Cum se vede de la Bisoca reforma administrației. Primarul Stemate: „O să rămân eu cu vicele și cu contabilul”

Reforma administrației publice locale pregătită de Guvern stârnește nemulțumire în rândul primarilor din țară. În timp ce șefii administrațiilor din unitățile administrativ-teritoriale mici, precum comuna buzoiană Bisoca, se plâng că vor rămâne singuri în primărie, unii primari de municipii acuză executivul de necunoașterea realităților economice locale. Alții, cum este cazul primarului Constantin Toma, par a îmbrățișa ideea.

Planurile de reducere a cheltuielilor bugetare, care implică diminuarea organigramelor sau tăieri salariale, în general se lovesc de un zid de scepticism în administrația locală, scrie „Adevărul”. De la Giurgiu la Câmpulung și de la Constanța la Buzău, primarii avertizează că aplicarea matematică a unor procente de reducere riscă să blocheze proiectele europene sau să ducă la procese interminabile.

„Cel mai bine ar fi ca toți primarii să își dea demisia”

Una dintre cele mai dure poziții vine din partea lui Adrian Anghelescu (PNL), primarul municipiului Giurgiu. Deși susține că va reduce schema de personal a Primăriei, acesta acuză că măsurile sunt foarte greu de aplicat din punct de vedere legal.

O să reducem din personal în baza unei noi organigrame. Nu este așa de ușor să faci o nouă organigramă și să dai oameni afară, fiindcă trebuie să realizezi concursuri pe posturile rămase. Pentru a face acest lucru îți trebuie timp îndelungat și să lucrezi cu o firmă specializată. Fiindcă, dacă nu faci asta, poți să ajungi să plătești, ca la Oradea, ca să se întoarcă personalul înapoi, cu toate salariile plătite, și fără a mai avea vreun drept (…) Foarte greu. Cel mai bine ar fi ca toți primarii să își dea demisia, fiindcă nu se poate continua nici cu măsuri care n-au nicio legitimitate”, a declarat Anghelescu pentru „Adevărul”.

El atrage atenția și asupra inechității reducerilor uniforme, susținând că primăriile care au aplicat deja austeritatea în anii trecuți sunt acum pedepsite, fiind obligate să taie din nou, la fel ca cele care au cheltuit excedentar.

„O să rămân eu cu vicele și cu contabilul”

La polul opus, în mediul rural, reforma nu amenință prea tare aparatul bugetar. Florin Stemate (PSD), primarul comunei Bisoca din județul Buzău, descrie o situație critică, în care posturile sunt oricum vacante din cauza salariilor mici, iar angajații rămași sunt pe picior de pensionare.

„Noi avem în organigramă vreo 20 de posturi și nu sunt ocupate încă vreo șapte-opt. Și deja doi-trei ies la pensie. O să cam rămân eu cu vicele și cu contabilul pe-aici. Câți oameni mai putem să mai angajăm? Cum ne-am descurcat până acum, trebuie să ne descurcăm în continuare. Nu cred că avem de unde să facem reduceri”, spune primarul.

Stemate atrage atenția că nimeni nu se înghesuie să ocupe locurile libere. „Pe registrul agricol nu avem pe nimeni. Secretarul, în martie, iese la pensie (…) Suntem cam câte unul pe aproape trei posturi”, a susținut edilul.

„Cei care guvernează țara asta sunt de pe altă planetă”

Deși în timpul campaniei pentru președinție a promis că îl va numi premier pe Ilie Bolojan, Elena Lasconi (USR), primarul din Câmpulung Muscel, lansează acum critici dure la adresa șefului executivului, fiind nemulțumită de reforma administrației locale. Ea spune că va organiza consultări cu angajații, preferând solidaritatea în fața concedierilor, adică scăderea salariilor. „Se pare că cei care guvernează țara asta sunt de pe altă planetă. Parcă n-au fost primari”, a spus Lasconi pentru sursa citată.

Pentru unii primari, salvarea vine din faptul că nu au reușit să ocupe organigramele. Vasile Delicoti (PNL), primarul comunei Poarta Albă (Constanța), și Cosmin Feroiu (PNL), primarul comunei Bran (Brașov), spun că se încadrează în țintele de reducere prin simpla eliminare a posturilor neocupate.

„Ar trebui să dăm oameni afară”

Constantin Toma

Printre puținii susținători ai proiectului propus de premierul Bolojan se numără primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, care adoptă un punct de vedere diferit față de cel al formațiunii politice din care face parte. Într-o declarație pentru „Agerpres”, acesta a susținut că ar fi de acord cu reduceri de personal, chiar dacă Partidul Social Democrat nu susţine o astfel de măsură.

„Probabil PSD nu va fi de acord, diferenţa care va trebui pentru a ajunge cu deficitul sub 6,5% cât ar trebui să avem în acest an să vină din reducerea cheltuielilor la nivel central şi local. Problema este că ar trebui să dăm şi oameni afară şi PSD nu vrea să fie daţi oameni afară, dar cea mai mare cheltuială este cu personalul. Principala cheltuială a primăriilor, consiliilor judeţene, ministerelor o reprezintă salariile. Trebuie umblat, cu toate riscurile. În ceea ce priveşte municipiul Buzău, condiţiile care vor fi impuse în legătură cu reducerea de cheltuieli le vom face, am încercat de 10 ani să facem reduceri dar am fost blocaţi cu organigrama, am cheltuit peste 30 de milioane de euro cu poliţiştii locali şi îi avem în continuare angajaţi”, a precizat Constantin Toma.

Articole similare