ActualitateEducație

Cum se face admiterea la Universitatea Politehnică din București

Pentru anul 2022-2023, Politehnica București pune la dispoziție 4.471 de locuri la buget și 1.095 cu taxă. În cadrul acesteia sunt 15 facultăți, cu 85 de program de studii.

Cele mai multe locuri la buget, 635, sunt la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. Distribuția lor pe fiecare facultatea poate fi consultată AICI.

În anul 2022 admiterea în UPB se face printr-un concurs cu probe scrise sau printr-un concurs de dosare în funcție de strategia fiecărei facultăți. Înscrierea la concursul de admitere se desfășoară prin intermediul platformei online pe care o puteți accesa AICI. Este extrem de importantă completarea corectă și completă (inclusiv cu diacritice) a tuturor datelor solicitate în platforma de admitere pe parcursul procesului de înscriere la concurs.

Regulamentul complet pentru admiterea la facultate 2022 la Universitatea Politehnică din București poate fi consultat AICI. Concursul de admitere este adresat candidaților care îndeplinesc prevederile din Capitolele I și II din Regulament. Structura și calendarul de desfășurare sunt descrise în Capitolul III din Regulament.

În 2022, admiterea în UPB se face printr-un concurs bazat pe 3 probe (P1, P2 și P3). Pentru concursul de admitere se organizează succesiv trei sesiuni:

  • Sesiunea I – Admitere anticipată (concurs cu probe scrise sau concurs de dosare)
  • Sesiunea II – Admitere (concurs cu probe scrise sau concurs de dosare)
  • Sesiunea III – Admitere-completare (concurs de dosare) – acolo unde este cazul,

Fiecare dintre sesiunile de admitere are trei faze, după cum urmează:

  • Faza I – Înscriere la sesiunea curentă
  • Faza II – Admitere preliminară (Etapa I)
  • Faza III – Admitere – Etapa II – Validare, confirmare, participare la glisare* (opțional), înscriere în anul I și înmatriculare

Pentru obținerea statutului de candidat admis, înscris și înmatriculat în anul I, parcurgerea tuturor fazelor din respectiva sesiune este obligatorie, precizează Universitatea Politehnică din București. Mai multe informații în ghid AICI.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker