Cultură

Cum a recuperat Zestrea Bisoceană modelul de piuă folosit odinioară pe râul Râmnic

În spatele obiectelor se află oamenii care le-au creat, oamenii care le-au folosit, le-au dăruit și, nu în ultimul rând, poveștile care s-au spus în jurul lor. Cele mai autentice povești despre obiecte care în prezent par rupte de lume, pentru că se foloseau acum jumătate de secol, aparțin bunicilor.

Zestrea Bisoceană este o asociație buzoiană care scoate la lumină ceea ce bunicii noștri ne-au lăsat moștenire. Totul pentru ca ai noștri copii să învețe despre tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile din lumea satului. Una dintre povești, care a adus la lumină un astfel de obiect folosit pe vremea bunicilor în lumea satului, a fost spusă cu ajutorul unei localnice. Este vorba despre Tanti Stana, o femeie activă, plină de viață, „cu spirit de explorare și aventură”, care a descărcat tolba cu povești adevărate în fața tinerilor. Una dintre ele „a însuflețit” un obiect care, acum 50-100 de ani era indispensabil mai ales în mediul rural, iar astăzi se mai găsește rătăcit prin vreun pod de gospodărie țărănească sau printre exponatelor unor muzee din lumea satelor. „Tanti Stana ne-a ajutat să recuperăm modelul de piuă ce se afla odinioară pe râul Râmnic, model recreat în curtea Zestrea Bisoceană”, spun reprezentanții asociației, care în această vară au fost poate mai mult ca niciodată în mijlocul oamenilor din zonă pentru a recupera istoria, tradiția și a o transmite mai departe, tinerilor, copiilor, tuturor celor care fac popas aici.

Firul poveștii dintre trecut și prezent a fost înodat la masa lui Bucur, un obiectiv turistic natural. Acolo au ajuns reprezentanții Asociației Zestrea Bisoceană cu Tanti Stana, după ce, povestesc aceștia, i-a îndrumat și le-a arătat potecile împădurite pe care odinioară oamenii mergeau dintr-un sat în celălat…

„Din păcate aceste poteci sunt aproape inpracticabile astăzi. Și recunoaștem că am văzut și multe urme de urs acolo”, spun reprezentanții organizației bisocene. Aceste cărări i-au dus însă pe urmele unui obiect care a fost reprodus în această vară în curtea asociației pentru a fi instrument de învățare pentru elevii care deslușesc în același timp cu istoria obiectului, utilitatea lui și tainele fizicii și matmaticii. Este vorba despre fosta moară pe apă ce a fost odinioară a tatălui său, Grigore Marin. „La întoarcerea din drumeție am oprit acolo, locul ce i-a fost odinioară casă, și am aflat povești de viață din timpurile bunicilor noștri. Mulțumim, Tanti Stana, pentru tot ajutorul și sfaturile pe care ni le-ai oferit! Îți dorim sănătate și să rămâi la fel de activă!”, spun reprezentanții Asociației Zestrea Bisoceană.

Articole similare