Administrație

Cum a eșuat o nouă tentativă liberală de a legifera testarea legumelor în piețele din Buzău

O nouă tentativă a liberalilor buzoieni de a introduce testarea legumelor în piețele din municipiul Buzău, operațiune despre care reprezentanții administrației locale spun că se suprapune peste atribuțiunile altor instituții, a eșuat la ultima ședință a deliberativului municipal. De această dată, tentativa de a legifera inițiativa de vara trecută a președintelui organizației municipale PNL, senatorul Vlad Pufu, a fost una „cu mantă”, concretizată într-un amendament la proiectul de hotărâre privind bugetul local, prin care se prevedea alocarea sumei de 30.000 de euro pentru finanțarea testărilor la legumele și fructele vândute în piețele din municipiu.

Această mișcare fusese anunțată de către senatorul Vlad Pufu printr-o postare pe Facebook anterioară ședinței de Consiliu Local, intitulată „Cât vă mai opuneți testării legumelor în piețe?”

„Anul trecut, după apariția unor suspiciuni privind folosirea de substanțe toxice pentru coacerea forțată a legumelor din solariile de la Glodeanu Sărat, ce au generat un adevărat scandal, dar și o anchetă penală, am propus testarea tuturor produselor (legume și fructe), prin sondaj, în piețele din Buzău, astfel încât să știm în ziua în care le cumpărăm că sunt optime pentru consum. Am inițiat o petiție, iar toată vara am fost în stradă și am strâns aproape 4.000 de semnături de la buzoieni. Inutil să mai amintesc ce bețe în roate ne-au pus la Primăria Buzău, cu autorizațiile pentru instalarea corturilor. Fără acele piedici, numărul susținătorilor ar fi ajuns la 10.000. Totul nu a fost, până la urmă, decât încă un lucru împotriva căruia primarul s-a opus cu încăpățânare, deși am demonstrat că nu există nici un control și că legume toxice pot oricând să ajungă pe piață.

Senatorul Vlad Pufu

Săptămâna aceasta am avut și dovada că este așa! Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele a trimis în judecată cinci persoane, din care patru sunt legumicultori buzoieni. Aceștia sunt acuzați de procurori de trafic de pesticide, de faptul că nu au luat măsuri pentru distrugerea unor substanțe expirate, dar și că au stropit legumele din solariile proprii, deși știau că e periculos. Procurorii arată în rechizitoriu că legumicultorii nu consumau legumele stropite, fiind conștienți de riscul pentru sănătatea lor, ci doar le vindeau. Pentru uz personal aveau înființate alte culturi. Realizați pericolul din farfuriile noastre??? Iată de ce trebuie să știm ce mâncăm de fiecare dată când cumpărăm de la piață legume și fructe! Sunt de acord că și din supermarketuri.

Consilierii PNL vor depune un amendament la proiectul bugetului municipiului Buzău din acest an, astfel încât legumele și fructele să fie testate în piețele din oraș, prin sondaj. Dacă și de această dată primarul și consilierii lui se vor opune alocării unui minim buget și stabilirii unor proceduri, atunci vor trebui să își asume că puteau lua ușor măsuri în beneficiul sănătății buzoienilor și nu au făcut-o”, a scris Pufu pe Facebook.

Bineînțeles că, după ședința de Consiliu Local în care a fost respins amendamentul PNL, reacția lui Pufu nu s-a lăsat așteptată: „Primăria Buzău nu are 30.000 de euro pentru testarea eșantionată a legumelor și fructelor în piețele buzoiene. Dar are 12 milioane pentru Aquapark, folosit doar 3 luni (!) pe an, și alte milioane aruncate pe pavele de baie în Piața Dacia”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker