Cum au muncit timp de patru ani „la negru” salariații Primăriei Cătina

Cetățenii comunei buzoiene Cătina au rămas cu amintiri mai puțin plăcute atunci când vine vorba despre mandatul fostului primar Alexandru Fulgeanu, executat între 2020 și 2024, cei mai mulți dintre aceștia spunând că, deși ar fi trebuit să fie primarul tuturor, el a acționat, de fapt, doar în folosul propriei familii și a unui grup restrâns de persoane, foști consilieri locali sau din anturajul imediat. De altfel, actualul primar, Cătălin Cojocaru, a dezvăluit, pentru OPINIA, mai multe dintre neregulile fostului primar, problema fiind că pentru mult timp bugetul local va fi grevat de recuperarea datoriilor lăsate de Fulgeanu.
Într-un raport al Camerei de Conturi Buzău pentru anul 2023, inspectorii financiari imputau fostului primar faptul că în anul respectiv organizase serbarea câmpenească „Ziua comunei” cu finanțare de la bugetul local, dar fără o aprobare din partea deliberativului. Valoarea totală a plăților făcute cu acea ocazie a fost de 80.000 de lei, adică 800 de milioane de lei vechi. De asemenea, raportul mai consemnează plăți nelegale din bugetul local al comunei în sumă totală de 70.000 lei, din care 43.000 lei reprezintă contravaloarea carburanților utilizați pentru alimentarea autovehiculelor care au făcut obiectul unor contracte de comodat încheiate nelegal, fără aprobarea Consiliului Local al comunei, și 27.000 lei reprezintă contravaloarea cantității de carburant nejustificată cu documente legale. În ceea ce privește încheierea contractelor de comodat, OPINIA a scris că, de fapt, autoturismele respective erau proprietatea fostului primar Alexandru Fulgeanu, pe care le-a dotat cu tehnică de specialitate, pentru a fi folosite în serviciul de Poliție Locală.

Un exemplu de-a dreptul uimitor, care arată indiferența fostului primar Fulgeanu vizavi de gestionarea corectă, judicioasă și legală a bugetului local, este legat de faptul că, timp de patru ani, pe durata mandatului de primar, Fulgeanu nu a fost interesat, sau cel mai probabil a refuzat să plătească de la bugetul local taxele aferente către bugetul consolidat al statului reprezentând drepturile salariale acordate personalului propriu. Cu alte cuvinte, toți salariații Primăriei Cătina care au lucrat în timpul mandatului fostului primar Alexandru Fulgeanu au muncit, practic, timp de patru ani, la negru! Inspectorii Camerei de Conturi au constatat că ar fi trebuit virate către bugetul statului, numai în contul anului 2023, sume în cuantum de 334.000 lei, adică 3,34 miliarde de lei vechi. Un calcul simplu arată că în cei patru ani de mandat sumele care ar fi trebuit virate ar ajunge la valoarea de 13,36 miliarde de lei vechi.
În dreptul comunei Cătina, la controlul financiar aferent anului 2023, pe timpul mandatului fostului primar Alexandru Fulgeanu, se mai arată: nerespectarea prevederilor legale privind atribuirea contractelor de execuție lucrări, abatere constatată la Cătina (prejudiciu de 348.000 lei); neînregistrarea sau înregistrarea eronată a operațiunilor de intrare/ieșire a unor elemente patrimoniale de activ, abatere constatată la un număr de zece ordonatori de credite (35.000 lei); neînregistrarea facturilor furnizorilor de bunuri și servicii în evidența contabilă în mod cronologic și sistematic, abatere constatată la cinci ordonatori de credite (628.000 lei); lipsa documentelor justificative și/sau întocmirea acestora cu informații incomplete, astfel încât exactitatea și realitatea sumelor datorate să nu poată fi considerate certe, privind atribuirea contractelor de execuție lucrări (348.000 lei).



