Administrație

Cum a ajuns o ruină casa în care s-a născut dramaturgul George Ciprian

Dramaturgul buzoian George Ciprian s-a născut în 1883, în casa de pe strada ,,Alexandru Marghiloman’’ marcată astăzi, cu o plăcuță memorială. Imobilul este ușor de recunoscut, dată fiind starea avansată de degradare în care se află, precum și mi­zeria de sub arcada sa. Din bijuteria arhitectonică de odinioară nu a rămas mai nimic, iar în prezent pereții sunt scorojiți, tencuiala se desprinde, iar clădirea pare la un pas de prăbușire. Nimeni nu ar crede că aici s-a născut marele dramaturg, actor și om de teatru, considerat un precursor al teatrului absurd.

Și mai puțini oameni știu, probabil, că aici a funcționat Hanul ,,Ioniță Ploieșteanul’’, foarte cunoscut în vremurile sale, han care a fost ridicat la mij­locul secolului al XIX-lea. Ansamblul de clădiri avea pasaje subterane complexe, prin care se putea fugi în caz de primejdie, dar care au fost astupate între timp și transformate în beciuri. „Curtea spațioasă, mai lungă de 100 m, se termina în actuala stradă Grigore Alexandrescu și era mai tot timpul plină de căruțe. Toate clădirile ansamblului aveau pivnițe ample, care se presupune că făceau parte și ele din rețeaua de galerii subterane de eva­cuare în caz de primejdie existentă sub centrul vechi al târgului. Vechile coridoare subte­rane sunt astăzi beciuri casnice care se sfârșesc brusc, având capetele înfundate”, scrie turismbuzau.ro.

În 1996, Teatrul Muni­cipal din Buzău a primit numele dramaturgului, cu această ocazie având loc reprezentația piesei „Omul cu mârțoaga”, piesa de debut a lui George Ciprian, a cărei premieră avusese loc în 1927. Aceasta s-a bucurat de un mare succes, fiind reprezentată, ulterior, pe scenele de la Paris, Berlin, Praga și Berna.

Deși avem un teatru numit după dramaturg, casa i se prăbușește. Asta pentru că imobilul s-a aflat în litigiu ani buni, deoarece moștenitorii vechilor proprietari au revendicat-o inițial. Din acest motiv, autoritățile nu au putut interveni la restaurarea clădirii, afectată de cutre­mure, cu o structură de rezistență vizibil șubre­zită. Mai mult decât atât, imobilul a fost casa mai multor chiriași nepăsători, care nu s-au sinchisit să conserve valoarea istorică a acestuia. Justificarea municipalității pentru lipsa de acțiune din anii trecuți era că „pe strada Alexandru Marghiloman, nr. 15-17, este un imobil revendicat. La numărul 15, sunt doi chiriași și doi proprietari. Cei din urmă au cumpărat de la Primărie, în baza Legii 112/1996. La numărul 17, sunt opt chiriași și un spațiu disponibil, mai precis o locuință. Spațiul disponibil nu a mai fost repartizat, pentru că este revendicat”. În prezent, două familii locuiesc în respectiva clădire, în ciuda faptului că se dărâmă pe zi ce trece.

Dar situația se va schimba în curând, căci imobilul a intrat în posesia Serviciului de Administrare a Fondului Locativ al Primăriei Buzău, urmând ca, după expertiza tehnică, acesta să fie reabilitat, cu ajutorul fondurilor ce urmează să fie accesate. „Am demarat expertiza tehnică pentru această clădire, pentru a o reface. Fiind și clădire, și obiectiv cu valoare de patrimoniu, vom încerca să obținem finanțare. În acest sens, am pregătit expertiza, ca să fim gata în momentul în care vom putea accesa fondurile”, a declarat, pentru OPINIA, viceprimarul Oana Matache.

Cine a fost George Ciprian

Despre tatăl lui George Ciprian se spune că ar fi fost un brutar grec, venit din insula Cipru. La naștere, dramaturgul a primit numele de Ghe­orghe Pană Constantin, pe care și l-a modificat prin decret, în anul 1950, în Gheorghe Constantinescu Ciprian sau George Ciprian, nume deja celebru în lumea artistică.

Școala primară a urmat-o în satul Glodeanu-Siliștea, mutându-se, apoi, împreună cu mama sa, la București. Între anii 1894 și 1902, a studiat la Liceul ,,Gheorghe Lazăr’’, fiind coleg cu doi viitori importanți scriitori, poetul Vasile Voiculescu și Dem Demetrescu-Buzău (Urmuz de mai târziu), supranumit un Jarry al României (n.r., Alfred Jarry, scriitor francez), datorită contribuției sale în conturarea și impunerea literaturii absurdului. După liceu, se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie, apoi la Facultatea de Drept, pentru ca, în final, să urmeze Conservatorul, la clasa lui Constantin Nottara, care-i remarcă „înde­mânarea la condei”.

Debutul său ca actor a avut loc în anul 1907 la Teatrul Național din Craiova în piesa „Răzvan și Vidra” de B.P. Hasdeu. A jucat și în câteva filme de lung metraj, precum: „Independența României” (1912), „Năbădăile Cleopatrei” (1925), „O noapte furtunoasă” (1942), „Viața învinge” (1951) și „Brigada lui Ionuț” (1954).

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a  II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A scris numeroase piese de teatru, unele dintre ele fiind reprezentate pe scenă: „Nae Niculae” (1928), „Capul de rățoi” (1938), „Ioachim-prietenul poporului” și „Un lup mâncat de oaie” (1947). A mai scris și alte producții dramatice, care nu au fost reprezentate, precum „Iuda” și „Soț or’făr’de…”.

În domeniul prozei, a publicat două volume de memorialistică: „Cutia cu maimuțe” și „Măscărici și Mâzgălici”. Cea mai cunoscută piesă de teatru a sa este „Capul de rățoi”, scrisă în anul 1938 (care a avut premiera în anul 1940), fiind considerată un exemplu timpuriu al teatrului absurdului și care descrie adolescența și prietenia cu Urmuz.

Celebrul actor român Ion Finteșteanu i-a dedicat un capitol dramaturgului buzoian, în cartea sa de memorii, intitulat „Omul”. Acesta îi făurea următorul portret artistico-uman, alcătuit din contradicții: „În artă?… Juca teatru… juca!? E un termen care în nici un fel nu i se potrivea; trăia! pe o mocnită ardere lăuntrică, trăia personajul, simplu, fără artificii. Era un actor de structură rado­viceană (…) Iar în viață, semenii au identificat în el – deopotrivă – omul plin de virtuți și de vicii!… Apărea herculean, când se<bătea> pentru drepturile actorilor, în comitet; sau se arăta în Mecena, cînd culegea roade­le talentului scriitoricesc; ca apoi să devină umil, alergînd în căutarea unui mic împrumut, spre a-și acoperi găurile lăsate de nesocotința ce-l dezechilibra. Și, din nou, cînd se găsea în stare <explozivă>, generozitatea răbufnea vulcanic. Era zidit din contraste. Copil amărît, în lipsă; nabab risipitor, în abundență. În orice împrejurare, sclipitor în replică”, scria Ion Finteșteanu, în cartea sa „De la clovnul citire…”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare