Politic

Cum a ajuns buzoianca Oana Leonte colegă cu Anamaria Prodan

Comitetul Național Executiv al Alianței pentru Patrie (APP) a emis o rezoluție prin care Codrin Ștefănescu, actualul secretar general al partidului, a fost ales să preia în mod oficial funcția de președinte al formațiunii. De asemenea, el a fost împuternicit să demareze procedurile pentru Congresul APP din martie 2023.

Rezoluția APP a fost prezentată joia trecută, în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat deputatul Francisc Tobă (vicepreședinte), Anamaria Prodan (președintele Organizației de Femei) și buzoianca Oana Diana Leonte (șefa Organizației de Tineret). De asemenea, au fost aleși opt prim-vicepreședinți responsabili de zone.

Întrebată dacă are de gând să candideze în 2024 la alegerile locale, generale sau europarlamentare, Anamaria Prodan a spus că va candida dacă și acolo unde va considera partidul că ar fi potrivită.

APP se delimitează „definitiv și irevocabil” de Liviu Dragnea

Potrivit rezoluției, „delimitarea APP de numitul Liviu Nicolae Dragnea, este definitivă, irevocabilă și a fost hotărâtă din motive foarte temeinice (…) APP se delimitează public și foarte hotărât, și de siajul acestuia coldisto-securist, și de tot ce reprezintă toxicitatea unui sistem, pe care noi și românii în general, îl numim «statul paralel»”.

Buzoianca Oana Diana Leonte, profesoară de Limba franceză la o școală din Capitală, a absolvit Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, apoi Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și este masterand în Sociologie. A activat în echipa de volei a CSS Buzău, a fost model și a publicat un volum de versuri în timpul liceului. Leonte a fost, timp de șase luni, secretar general al APP Sectorul 1. În această vară, ea a fost una dintre cele două tinere despre care s-a vehiculat că s-ar afla într-o relație romantică cu Liviu Dragnea. Prezența ei în conducerea APP indică faptul că s-a delimitat și ea de fostul lider.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker