Continuăm serialul dedicat poveștilor inedite din istoria Teatrului „G. Ciprian”, așa cum au fost ele strânse de regretatul Marin Ifrim în volumul „Cartea Teatrului”. Pe lângă întâmplările cu Tamara Buciuceanu, Ion Lucian, Ștefan Bănică Jr., Radu Panamarenco sau Doru Octavian Dumitru, prezentate în numerele trecute, Marin Ifrim, fost regizor tehnic în perioada de început a teatrului buzoian, rememorează și întâmplări ce îi au în prim-plan pe angajații instituției.
O astfel de poveste inedită este dedicată conflictului iscat între doi angajați ai teatrului buzoian, conflict care risca să se lase cu… o crimă. Doar talentul directorului teatrului, celebrul Paul Ioachim, a făcut ca acel conflict să nu escaladeze.
„Noni, ce faci tu acolo, îngrijești recuzita?”
„Chiar dacă, imediat după angajare, la înființarea Teatrului <George Ciprian>, echipa de tehnicieni era un pic sub cerințele unei astfel de instituții profesioniste, în timp, de voie, de nevoie, aceasta s-a rodat, ajungând la multe performanțe notabile asupra cărora voi reveni. Acum, îmi amintesc încă un moment de mare comedie <regizată> subtil de Paul Ioachim. Între doi mașiniști s-a iscat o altercație. Unul dintre aceștia, Noni, pe numele său de scenă, greu de combătut în orice privință, născut atoateștiutor, a cam încasat-o. Locuind în apropierea teatrului, la doar câteva zeci de metri, s-a dus până acasă, a golit bucătăria de cuțite și s-a întors în curtea comună a instituției. Paul Ioachim tocmai voia să plece la București, dând să se urce în mașină pentru a fi dus până la gară, exact de cel care tocmai îl scărpinase pe Noni în amorul său de mardeiaș de Mizil. Văzându-l poziționat precum spoitorii, ascuțindu-și de zor cuțitașele, știind deja despre ce este vorba, șugubățul director al teatrului i s-a adresat senin: <Noni, ce faci tu acolo, îngrijești recuzita?>. Noni, nesesizând din oficiu nuanța ironică a șefului, a răspuns cu seriozitate și cu o privire care părea a cere ajutor, ceva de genul <nu mă lăsa, că-l omor>. I-a explicat că colegul său l-a lovit, și că, iată, e decis să-l omoare. Așa, ca divertisment”, povestește Marin Ifrim în „Cartea Teatrului”.
„După ce eu mă urc în tren, poți să-l omori”
Directorul Paul Ioachim i-a cerut „cuțitarului” să se apropie de mașină pentru a-i spune ceva chiar de față cu cel pe care Noni voia să îl înjunghie.
„În acea clipă, <agresorul>, care avea și atribuțiuni de șofer, tocmai deschidea ușa mașinii pentru a-și invita șeful înăuntru. Paul Ioachim își așează tacticos haina și șapca pe bancheta din spate și, înainte de a urca, se întoace către Noni, făcându-i semn discret să se apropie, apoi, în șoaptă, ca să audă și ceilalți 3-4 mașiniști din jur, i se adresează: <Am o mare rugăminte. Nu-l omorî tocmai acum, pentru că încă am nevoie de el. Lasă-l măcar să mă ducă și pe mine până la Gară, apoi, după ce eu mă urc în tren, poți să-l omori. Nu e frumos să fiu și eu de față>. Ca drept dovadă că Noni nu ieșea din vorba șefului, nu numai că nu și-a mai hăcuit colegul, dimpotrivă, la întoarcerea acestuia de la Gară, cuțitașele erau deja la locul lor, în gospodăria sa din imediata apropiere a teatrului de operațiuni. Noroc cu Paul Ioachim, care, văzându-i nesiguranța din priviri, i-a schimbat la timp rolul de Jack Spintecătorul, care, pe drept cuvânt, i se potrivea ca nuca-n perete! Vorba ceea, dacă e teatru, teatru să fie. Ca la bal…”, mai povestește Marin Ifrim.
