luni, 28 septembrie 2020

Cum a împiedicat Paul Ioachim o crimă între angajații Teatrului „G. Ciprian”

Continuăm serialul ­de­dicat poveștilor inedite din istoria Teatrului „G. Ciprian”, așa cum au fost ele strânse de regretatul Marin Ifrim în volumul „Cartea Teatrului”. Pe lângă întâmplările cu Tamara ­Bu­ciuceanu, Ion Lucian, Ștefan Bănică Jr., Radu Panamarenco sau Doru Octavian Dumitru, prezentate în numerele trecute, Marin Ifrim, fost regizor tehnic în perioada de început a teatrului buzoian, rememorează și întâmplări ce îi au în prim-plan pe angajații instituției.

O astfel de poveste ine­dită este dedicată conflictului iscat între doi angajați ai teatrului buzoian, conflict care risca să se lase cu… o crimă. Doar talentul directorului teatrului, celebrul Paul Ioachim, a făcut ca acel conflict să nu escaladeze.

„Noni, ce faci tu acolo, îngrijești recuzita?”

„Chiar dacă, imediat după angajare, la înființarea Teatrului <George Ciprian>, echipa de tehnicieni era un pic sub cerințele unei astfel de instituții profesioniste, în timp, de voie, de nevoie, aceasta s-a rodat, ajungând la multe performanțe notabile asupra cărora voi reveni. Acum, îmi amintesc  încă un moment de mare comedie <regizată> subtil de Paul Ioachim. Între doi mașiniști s-a iscat o altercație. Unul dintre aceștia, Noni, pe numele său de scenă, greu de combătut în orice privință, născut atoateștiutor, a cam încasat-o. Locuind în apropierea teatrului, la doar câteva zeci de metri, s-a dus până acasă, a golit bucătăria de cuțite și s-a întors în curtea comună a instituției. Paul Ioachim tocmai voia să plece la București, dând să se urce în mașină pentru a fi dus până la gară, exact de cel care tocmai îl scărpinase pe Noni în amorul său de mardeiaș de Mizil. Văzându-l poziționat precum spoitorii, ascuțindu-și de zor cuțitașele, știind deja despre ce este vorba, șugubățul director al teatrului i s-a adresat senin: <Noni, ce faci tu acolo, îngrijești recuzita?>. Noni, nesesizând din oficiu nuanța ironică a șefului, a răspuns cu serio­zitate și cu o privire care părea a cere ajutor, ceva de genul <nu mă lăsa, că-l omor>. I-a explicat că cole­gul său l-a lovit, și că, iată, e decis să-l omoare. Așa, ca divertisment”, povestește Marin Ifrim în „Cartea Teatrului”.

„După ce eu mă urc în tren, poți să-l omori”

Directorul Paul Ioa­chim i-a cerut „cuțitarului” să se apropie de mașină pentru a-i spune ceva chiar de față cu cel pe care Noni voia să îl înjunghie.

„În acea clipă, <agresorul>, care avea și atri­buțiuni de șofer, tocmai ­des­chidea ușa mașinii pentru a-și invita șeful înăuntru. Paul Ioachim își așează tacticos haina și șapca pe bancheta din spate și, înainte de a urca, se întoace către Noni, făcându-i semn discret să se apropie, apoi, în șoaptă, ca să audă și ceilalți 3-4 mașiniști din jur, i se adresează: <Am o mare rugăminte. Nu-l omorî tocmai acum, pentru că  încă am nevoie de el. Lasă-l măcar să mă ducă și pe mine până la Gară, apoi, după ce eu mă urc în tren, poți să-l omori. Nu e frumos să fiu și eu de față>. Ca drept dovadă că Noni nu ieșea din vorba șefului, nu numai că nu și-a mai hăcuit colegul, dimpotrivă, la întoarcerea acestuia de la Gară, cuțitașele erau deja la locul lor, în gospodăria sa din imediata apropiere a teatrului de operațiuni. Noroc cu Paul Ioachim, care, văzându-i nesiguranța din priviri, i-a schimbat la timp rolul de Jack Spintecătorul, care, pe drept cuvânt, i se potrivea ca nuca-n perete! Vorba ceea, dacă e teatru, teatru să fie. Ca la bal…”, mai povestește Marin Ifrim.

loading...
error: Content is protected !!