Actualitate

Cum a ajuns un constănțean să fure agoniseala unui bătrân din Beceni

Autorul unui furt ca-n filme a scăpat de arest după ce s-a împăcat cu victima. Este vorba despre un constănțean de 42 de ani, care în urmă cu două luni, s-a deplasat în comuna buzoiană Beceni pentru a sustrage o sumă de bani din casa unei rude a concubinei sale. Aceasta este sora norei păgubitului, un bătrân de 87 de ani. Așa a aflat constănțeanul că bătrânul are ceva bani puși deoparte. După ce și-a pus la punct planul, bărbatul s-a urcat în mașină și nu s-a oprit decât în Beceni. A așteptat ca bătrânul să plece de-acasă, a intrat în locuință, a luat banii și dus a fost.

Când  a constatat lipsa banilor, bătrânul a anunțat Poliția, însă nu s-a gândit vreun moment că a fost furat de un apropiat al familiei sale.

După mai multe săptămâni de anchetă, oamenii legii au ajuns la concluzia că hoțul s-ar fi deplasat cu o mașină cu numere de Constanța. Așa au ajuns la bărbatul de 42 de ani. Fiind vorba despre concubinul sorei norei sale, bătrânul s-a împăcat cu cel care îi furase banii, astfel constănțeanul a scăpat de dosarul penal.

Acesta are însă un CV infracțional bogat.

,,În urma activităților desfășurate de polițiști din cadrul Secției de poliție rurală Beceni a fost identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, Constanța, principalul bănuit în cazul unui furt din locuință comis în data de 29 septembrie a.c..

Cazul a fost sesizat de persoana vătămată, un bărbat de 87 de ani, din Beceni, care a precizat că i-a fost sustrasă din locuință suma de 11.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit păgubitului.

În cauză s-a întocmit dosar penal cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii activități infracționale”, precizează reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Buzău.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker