Actualitate

Cum a ajuns un bucureștean de 70 de ani să păcălească statul cu miliarde lei cu o firmă paravan înființată într-un imobil din Buzău

Polițiștii buzoieni de investigare a criminalității economice, coordonați de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, încearcă să stabilească modul în care un bucureștean de 70 de ani, ajutat de mai mulți cunos­cuți, a reușit să eludeze legea și să păcălească statul cu câteva miliarde lei  vechi prin derularea unor operațiuni financiare fictive în domeniul construcțiilor.

Joi oamenii legii au percheziționat sedii de firme și mai multe imobile din municipiile București și Buzău, precum și din județele Călărași și Ilfov, aparținând persoanelor bănuite de operațiuni fictive în scopul diminuării obligațiilor de plată la bugetul de stat și/sau rambursării ilegale de T.V.A., fiind ridicate documente de evidență contabilă și înscrisuri privind acte de comerț.

26 de percheziții au fost efectuate, în acțiune fiind angrenați aproximativ 60 de polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Buzău, Călărași, Ilfov și de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

În baza mandatelor de aducere, patru persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii.

Din verificările efectuate a reieșit că în perioada 2014 – 2016, un bucureștean de 70 de ani, administrator al unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Buzău, cu origini aici, a constituit un circuit infracțional în vederea eludării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Firma nu a funcționat vreodată la sediul din Buzău, fiind sediu social din acte. În acest circuit infracțional erau implicați alți patru indivizi – doi de aproximativ 50 de ani, unul de 24 de ani și altul de 70 de ani, aflat în detenție tot pentru evaziune fiscală, toți din Călărași. Circuitul ar fi avut la bază un sistem financiar – bancar fraudulos în care ar fi fost angrenate societăți comerciale controlate de către alte cinci persoane. Astfel, prin acțiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăților implicate a mai multor achiziții și livrări de bunuri și servicii, deducând ilegal T.V.A. și diminuând artificial impozititul pe profit.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 700.000 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker