De fiecare dată când zâmbește, buzoianca Irina Fodor, co-prezentoarea de la Vocea României și soția artistului Răzvan Fodor, spune că își aduce aminte cu drag de tatăl ei, cel care „a bătut-o la cap toată copilăria” să aibă grijă de dantura ei. Nu întâmplător, astăzi, buzoianca a ajuns să facă reclamă unei importante firme de îngrijire orală, dar cea mai mare bătălie o are de dus cu fetița ei.  Modul în care Irina încearcă să o convingă pe fetița ei să se spele pe dinți îi aduce aminte buzoiencei de anii copilăriei, când tatăl ei o „păzea” să se spele pe dinți.

„Seara, era ritual: el mă păzea, eu mă spălam pe dinți cu sârg”

„De fiecare dată când zâmbesc, îmi aduc aminte că tatăl meu a fost cel care m-a bătut la cap toată copilăria să am grijă de dantura mea. Seara, era ritual: el mă păzea, eu mă spălam pe dinți cu sârg. Nu exista să fușăresc momentul, că se lăsa cu ciufuțenie. Ei, bine, el nu a avut toată viața nevoie de dentist. Până acum, datorită lui, nici eu. Cu excepția momentelor în care merg la câte o curățare profesională sau un control de rutină, normal”, a mărturisit Irina Fodor.

Devenită mămică, buzoianca spune că are, la rândul ei, bătăi de cap cu propriul copil, dar pare că a găsit metoda de a-și convinge fetița să se spele cu mai mult drag pe dinți.

„Mă doare gura de câte ori o rog seara”

„În schimb, mi-a venit rândul să mă rog de copil să se țină de treabă. Mă doare gura de câte ori o rog seara să meargă la spălat pe dinți. Tot timpul găsește alte lucruri pe care să se concentreze. Cum copiii de azi sunt atrași de telefoane, table­te&co, m-am gândit să fac și din spălatul pe dinți o treabă mai atractivă pentru ea, și i-am luat periuță electrică. E mai simplu și mult mai eficient”, a mai povestit Irina.

Buzoianca dezvăluie că de mare ajutor i-a fost chiar firma căreia îi face reclamă, companie care a venit cu ideea programului Prima Mea Periuță Electrică. Este vorba despre o campanie care susține oamenii în trecerea lor de la periuța ­ma­nuală la o periuță electrică.

„În ultima vreme, am tot avut vizite cu ea (n.r., fetița ei) la medicul dentist cu pro­bleme mai mici sau mai mărișoare, și de fiecare dată trebuie să îi promit câte-n lună și în stele ca să fie de acord cu procedurile. Văicăreala continuă acasă, bineînțeles. V-am zis deja că ea are periuță electrică pentru copii, care are și program pentru gingiile sensibile. Asta ajută, recunosc sincer. Cu toate astea, eu nu îmi aduc aminte să fi avut atâtea probleme cu dinții de lapte când eram mică. Cu piticii voștri cum e? De ce situații vă loviți?”, a mai spus Irina Fodor.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.