Sport

Cu o bară nu se face primăvară

Meci tern făcut de Gloria cu Dejul

Meci „subțire”, făcut de Gloria, sâmbătă, cu Unirea Dej. Buzoienii veneau după două remize pe stadioane „grele” și se credeau probabil învingători prin simpla prezență. Nu a fost deloc așa, Dejul oferind o ripostă solidă, cu o apărare pe două linii, o construcție decentă și contraatacuri tăioase.

Gloria a avut prima ocazie în minutul 13, la voleul lui Angelov din șaisprezece metri. Șutul macedoneanului a trecut, din păcate, câțiva centimetri peste transversală. Treptat, atacurile gazdelor au devenit tot mai boante, fără pericol pentru poarta lui Răilean. Dejul putea înscrie pe finalul primei reprize prin Matiș, găsit excelent de centrarea lui Călugăr. Fostul jucător al Buzăului a reluat însă slab, mai mult cu umărul decât cu capul, pe lângă poartă.

După pauză, spectatorii, destul de puțini la număr, sperau încă la deblocarea tabelei. Jocul favoriților n-a oferit însă mare lucru. Odată cu trecerea minutelor, precipitarea și-a pus amprenta pe jocul Gloriei, iar fiecare nereușită a fost taxată de tribune. Buzoienii puteau, totuși, să deschidă scorul în câteva rânduri. Minutul 75 a adus cea mai mare ocazie, după șutul puternic al lui Pandele care a fost deviat în bară de Răilean. Cinci minute mai târziu, la o bâlbâială în careul oaspeților, Blejdea, Greu și Pandele n-au reușit să înscrie, fiind blocați, pe rând, de fundașii adverși. Minutul 87 a consemnat o altă mare ocazie a Gloriei. Pandele a șutat din lovitură liberă, pe sub zid, dar Răilean a reținut. În prealabil, tânărul internațional și Andrei Blejdea își disputaseră, spre stupefacția publicului, executarea loviturii libere.

Lovitura de teatru era cât pe ce să se producă în minutul 92. Florin Blaj, scăpat singur cu Stoian, l-a driblat pe goalkeeperul Gloriei, dar a pierdut un tempo și a tras în același Stoian, repliat în timp util.

Pe final, multă frustrare, atât pentru jucătorii Gloriei, cât și pentru public. Cei prezenți în tribune nu și-au iertat favoriții, conștienți fiind că cele două puncte pierdute cu Dej pot cântări enorm în economia play-off-ului. Gloria este campioana egalurilor și rămâne pe cinci, cu 34 de puncte, la patru distanță de Dinamo.

Joi, de la 20.00, Buzăul joacă la Galați, într-un meci pe care nu are voie să-l piardă.

Gloria Buzău: R. Stoian – Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, Șuteu – A. Lopez (cpt.) (Godwin 90+1′), Gaitan (Greu 69′) – Dr. Lazăr (Pandele 69′), V. Angelov (Blejdea 69′), Boiciuc – Val. Alexandru (Val. Munteanu 46′).
Rezerve neutilizate: D. Rusu – Marku, Cârstocea, Uțiu. Antrenor: Adrian Mihalcea.

Articole similare