luni, 01 martie 2021

Cu iubire despre dramele societății…

• Interviu cu medicul psihiatru Maria Cristache

Romeo și Julieta, prototipuri ale iubirii absolute, mai există și în zilele noastre, ne asigură psihologul, chiar dacă astăzi căile iubirii sunt poate chiar mai complicate decât cele care existau în vremea în care Shakespeare, în 1594, a dat viață celei  mai cunoscute povești de dragoste din istoria lumii, care ar avea  la bază o poveste reală, petrecută în secolul al XIV-lea.

În luna februarie, declarată „luna iubirii” datorită celor două sărbători ale îndră­gostiților, Valentine’s Day, pe 14 februarie, și, după tradiție, Dragobetele, pe 24 februarie, am  rugat psihiatrul să ne împărtășească din experiența profesionistului care „a re­parat” multe inimi frânte. Psihiatrul Maria Cristache, medic coordonator la Psihomedica Buzău, a dat curs acestei invitații pentru cititorii ziarului OPINIA. A atins cu această ocazie multe corzi sensibile pe această temă a iubirii,  aducând în discuție subiecte despre care societatea nu prea vorbește, dar care  amintesc faptul că iubirea este un strop în oceanul de violență, din păcate, atât de familiară vremurilor noastre. Așadar, psihiatrul ne-a oferit în luna iubirii câteva observații cu privire la comportamente în strânsă legătură cu acest sentiment ce are  un efect inițiatic și transformator de personalitate, atât cât să ne invite să medităm asupra importanței  echilibrului atât de necesar în orice relație  între autonomie și dependență și că îndrăgostirea  ar trebui să vină odată cu maturizarea psihologică. Iată ce spune medicul despre „inimile frânte” în luna dra­gostei!

Mai poate exista povestea Romeo și Julieta în zilele noastre?

Maria Cristache: De ce să nu existe? Sunt oameni și oameni, firi și firi, culturi, educații, aspirații…

De ce, uneori, persoanele îndrăgostite cad în melanco­lie sau chiar mai mult de atât ?

Maria Cristache: Nu întotdeauna avem ce ne dorim, nu întotdeauna visele concordă cu realitatea. Sunt oameni care o viață întreagă trăiesc și nu reușesc să-și vadă – cum  zice românul -, <visul cu ochii>. Sunt sentimente pe care nu poți să le împărtășești cu oricine, oricând și oricum.

Vin pacienți la dumnea­voastră pentru că vor o schimbare în viața lor, considerând că nu sunt atât pe cât își doresc alții sau cât își doresc ei?

Maria Cristache: Așa sunt vremurile, concurențiale, și societatea a progresat, astfel încât oamenii, în fiecare clipă, să fie solicitați psihic la maxim; să se adapteze, din mers, la condiții de piață, socială, umană, acum  la condiția pandemică.

Ce trebuie să ia în calcul cineva care își dorește schimbarea? Îl poate schimba cu adevărat pe cel de lângă el?

Maria Cristache: Nu total. Suntem construiți și venim pe lumea asta cu o zestre pe care clădim. Așa cum la o casă îi faci fundația și apoi adaugi cărămizile, tot așa, în timp, structura de personalitate și comportamentul omului și ­educația se completează de la o etapă la alta. Te schimbi de dragul cuiva renunțând la metehne, la defecte, încercând să schimbi ceva în tine, dar schimbarea nu trebuie să fie numai de dragul celorlalți, ci că ajungi să conștientizezi că felul în care te porți, în care gândești, nu ești adecvat pentru lume, pentru stadiul de viață, pentru relaționarea pe care trebuie să o ai cu persoana despre care simți că e compatibilă, care simți că vine în așteptările tale, nu te decepționează și nu face altceva decât să te  mobilizeze în sens pozitiv.

Dacă intervine decepția, când se ajunge la divorț și ce impact are asupra membrilor familiei?

Maria Cristache: Mi-a fost dat să văd cupluri care au trecut ușor peste momentul separării, dar și oameni care, datorită orgoliului personal, au sacrificat totul lor. Am văzut oameni care au regretat că nu au avut un dram de înțelepciune să treacă abil peste acest moment și să-și păstreze familia și relația de cuplu. Relația de încredințare a copiilor, de separare a lor, creează niște drame intrapsihice pe care oamenii de foarte multe ori le ignoră. În astfel de situații discutăm separat cu fiecare partener și apoi trebuie făcută terapia de cuplu, unde ne dăm seama dacă mai sunt punți, mai sunt motivații, dacă oamenii au această putere de a trece peste tot ce a însemnat turbulențe în viața lor, peste ceea ce a făcut să ia decizia la un moment dat a separării.

Numărul divorțurilor este mai mare decât al căsătoriilor!

Maria Cristache: Statutul social al femeii s-a schimbat. Femeile muncesc mai mult decât munceau pe vremuri bunicile și străbunicile și rolul social a crescut enorm. Implicarea ei este cu mult mai mare vizavi de carieră și de educația copiilor. Totdeauna parcă mama are ceva predestinat în ea în a se dedica și sacrifica pentru bunul mers al familiei și pentru creșterea și îndrumarea copiilor, exact acolo le este locul. Au trecut vremurile când  se socotea că numai bărbatul aduce bani în casă și lucrul acesta  a creat și un grad de independență. De aceea, pe undeva se merge  de multe ori pe familia monoparentală și vedem că la nivel global acest fenomen este într-o reală creștere.

Ce trebuie să facă părinții când adolescenții se înde­părtează de familie și își ­descoperă iubirile la o vârstă mai fragedă?

Maria Cristache: Trebuie să existe un dialog permanent, o apropiere extraordinară și o cultivare a încrederii în forțele și mentalul lor. Ca părinte, trebuie să asiști la dezvoltarea lor, la maturizarea lor, la lecțiile din școala primară până când termină liceul, adolescenții trebuie să știe ce pericole îi pasc, la ce se expun, să învețe să le ocolească și să fie în stare să ia deciziile pertinente, astfel încât fiecare etapă de vârstă să-i permită să se dezvolte și  abia la 25 de ani să-și pună problema întemeierii unei relații stabile, a unei familii din care să reiasă și copii.

Ajung în cabinetul dumneavoastră și multe minore care au devenit mame…

Maria Cristache: Sunt un fenomen mămicile sub pragul vârstei de 18 ani, la vârsta adolescenței, când persoanele ­res­pective nu sunt suficient de mature, când psihologic nu și-au dus la armonie funcțiile psihologice și mentale și nu și-au creat idealul de eu. Sunt lucruri care merg în degringoladă și un nefiresc al lor.

Vă mai surprind cu ceva tinerii, astăzi?

Maria Cristache: Au acces și la surse de informare, dar și la <beneficiile> vremurilor pe care le trăim. Abuzurile de tot felul, de substanțe psihoactive, reprezintă lucrul care mă neliniștește și  care întotdeauna mi-a ridicat semne de întrebare, încotro merge un tânăr care până în 18 ani consumă ceva care îi produce creierului leziuni ireversibile. Lucrurile sunt scăpate de sub control.  Vremurile sunt dure, pentru că mulți au rămas fără părinți care sunt plecați la muncă în străinătate. Sunt tot felul de situații dramatice în familie. Ar trebui programe naționale și  programe de  asistență care să urmărească acești copii rămași de izbeliște. Se pot face multe lucruri pentru acești copii care reprezintă viitorul societății.

Mi-a fost dat să văd copii depresivi la vârste pe care literatura nu le citează. Mi-a fost dat să văd copii cu traume extraordinare, care trăiesc separarea de părinți  într-un mod foarte dureros.

În concluzie, recomandarea ar fi pentru o iubire cu echilibru în toate?

Maria Cristache: Iubirea este darul cel mai de preț pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nouă, oamenilor, și ceea ce facem, ceea ce gândim, ceea ce dăruim din sufletul  nostru în fiecare zi atât copiilor, bunicilor, celor dragi nouă, dar și nouă înșine într-o lume socială în care trebuie să trăim, în care trebuie să relaționăm, trebuie să folosim timp și comportamentul frumos să pri­meze, tot ce facem înseamnă dragoste. De la o vorbă frumoasă la un gest, la o mângâiere, la o atenție pe care o dai unui necunoscut, în tot cu ce ne-a înzestrat Dumnezeu pe lumea asta.

Ați pleda pentru o prietenie între părinte și copil ?

Maria Cristache: În general, în zilele noastre, parcă relațiile au devenit desuet și parcă nu mai ascultă și nu mai preiau din mers anumite idei de educație, de acceptare a unor valori. Generațiile care vin după noi, datorită informatizării, din cauza Internetului, și-au creat alt sistem de valori. Dar, în ciuda a tot ce înseamnă diferență de opinii între generații, sunt copii buni și sunt ferm convinsă că valorile vor dăinui și că întotdeauna vor exista copii care vor constitui la nivelul vârstei lor exemple și îi vor face pe copii de vârsta lor să intre într-o concurență așa cum intră sportivii în întrecerile sportive. Așa este și viața. dau întotdeauna acest exemplu din sport de fair play și de corectitudine de o aspirație să se autodepășească și să scoată ce este bun și frumos din psihicul lor în permanență.Așa cum îți crești copilul, așa îl ai.. există identificarea psihologică cu părintele de același sex. Abia la 18 ani își creează idealul de eu și vrea să fie într-un anume fel și părintele oricât ar fi plasat social, oricât ar fi de important ca om de știință , copilul vrea să fie el și, aici, pe bună dreptate,copiii zilelor noastre au alt mod de a-și crea idealul de eu. Dar lucrurile trebuie puse pas cu pas <în pagină>. Nu poți să te vezi dintr-o dată că poți fi cineva dacă nu muncești, nu ai abilități, calități pe care să ți le cultivi și pe care să construiești ceea ce  vrei să faci și cum te proiectezi în viitor.

 Dacă relația cu părinții s-a modificat, cea cu bunicii cum mai este?

Maria Cristache: Noi, românii, avem proverbe care traduc esențe tare profunde ale vieții. Viața a probat că <cine nu are un bunic, să și-l cumpere>. În ciuda faptului că bunicii parcă par uneori parcă depășiți de problemele tinerilor, sunt convinsă fiecare copil a fost mângâiat, plimbat, iubit de bunici și a simțit acest lucru; pentru că părinții, ocupați, îi lasă de multe ori pe copii în grija bunicilor. Este o transmitere între generații care s-a cam rupt, dar este grozav să rămână, să dăinuie. Poveștile și vacanțele la bunici rămân de neegalat. Mi-a fost însă dat să văd și situații în care bunicii își impuneau punctul de vedere în fața copilului și nu proprii părinți. și nu este corect pentru că, la un moment dat, copilul este debusolat și nu mai înțelege ce este bine și ce este rău și ce are de făcut.

Perioada adolescentină este perioada cu cele mai mari efervescențe. Tânărul încearcă să se descopere să își creeze propriul eu și trece psihologic prin niște convulsii de nedescris.

Generațiile actuale au mult mai multe surse să-și valorifice ce au mai bun în abilități, calități, încât să meargă pe vocațional,  și să depășească chiar visele părinților și ale bunicilor. Ne este dat să vedem copii meritorii.

Apar însă probleme și în familii în care nu erau de așteptat să apară…

Maria Cristache: Aici este partea cea mai dureroasă.  Sunt multe exemple de copii care s-au pierdut sub ochii părinților  accesând la anturaje și la lucruri care nu caracterizează persoane de vârstă adolescentină. Etnobotanicele fac ravagii, pentru că nu sunt urmărite, nu sunt testate;nu avem antidot pentru acestea; se consumă la colțul străzii, se consumă stropite cu tot felul de substanțe greu de imaginat ca cineva să accepte să consume așa ceva.

loading...
error: Content is protected !!