Economic

Cu cât au crescut salariile buzoienilor în 2022

Un anagajat din Buzău are salariul mediu net de peste 3.200 de lei, în timp ce în București salariile au depășit 5.200 de lei în acest an. Și în Cluj salariile au crescut semnificativ, ajungându-se ca un clujean să câștige în medie 4.800 de lei. Podiumul celor mai mari salarii din țară este completat de Timiș, unde salariile ating în medie la 4.300 de lei. Astfel, Capitala şi judeţele Cluj şi Timiş conduc clasamentul celor mai mari salarii medii nete din economia locală, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar. Prin urmare, un angajat din Bucureşti avea un salariu mediu net lunar de peste 5.200 de lei în luna septembrie a acestui an, adică peste 1.000 de euro, în Cluj salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net, iar Timişul a completat podiumul celor mai mari salarii din ţară, cu o medie de circa 4.300 de lei net.

În luna septembrie a acestui an, salariile au crescut cu 15 la sută în București, față de aceeași lună a anului 2021,  iar cele din Cluj şi Timiş au crescut cu 13 la sută. Cel mai mult au crescut salariile din Sălaj, cu 25 la sută în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, până la aproape 3.500 de lei, urmate de cele din Covasna, cu o creştere de 20 la sută, până la puţin peste 3.300 de lei net, şi cele din Sibiu, cu 19 la sută, până la o valoare medie lunară de aproape 4.200 de lei.

În Bucureşti lucrau aproape 1,06 milioane de persoane în luna septembrie din acest an, în creştere cu 5.245 de angajaţi faţă de septembrie 2021, în Cluj lucrau circa 275.500 de angajaţi, în creştere cu aproape 8.800 de persoane faţă de septembrie 2021, iar în Timiş erau circa 262.500 de salariaţi, în creştere cu puţin peste 4.000 de persoane.

În Buzău salariile au crescut în luna septembrie a acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut cu 14 la sută, buzoienii câștigând în medie 3.223 lei. La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și județul Buzău, cea mai mare creștere a salariilor medii a fost înregistrată în Brăila, de 18 la sută. În luna septembrie, un brăilean câștiga în medie 3.284 lei. Cea mai mică creștere a salariilor a fost constatată în Tulcea, care de altfel înregistrează un procent mic și în clasamentul național. Salariile au fost majorate doar cu 6 la sută într-un an, potrivit aceleiași surse. Galați, Constanța și Vrancea înregistrează o creștere de 7 la sută a salariilor, ajungând la sume de 3.503 lei, 3.377 lei și 2.955 lei. De altfel, în Vrancea se înregistrează cele mai mici salarii medii de la nivelul Regiunii Sud-Est.

Harghita și Tulcea se află printre județele care au înregistrat salarii meii lunare mai mici de 3.000 lei în luna septembrie a acestui an, cele din categoria celor mai mici salarii din economia locală. Din punct de vedere procentual, cel mai puțin au crescut salariile din Harghita, cu 5 la sută, ajungând la aproape 2.980 lei, cele din Vâlcea, tot cu 5 la sută, până la aproape 2.900 lei și cele din Tulcea cu 6 la sută, până la aproape 3.200 lei net în luna septembrie a acestui an.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker