Sănătate

Criză de medici la Buzău. Spitalul Județean a scos la concurs 31 de posturi

Spitalul Județean de Urgență a scos la concurs 31 de posturi de medic, dintre care 20 noi, iar alte 11 sunt republicate din sesiunile anterioare. Dintre acestea, pentru cele mai sensibile secții din spital în perioada pandemiei, Unitatea de Primiri Urgențe și Terapie Intensivă, a fost scos la concurs câte un post.

,,Spitalul Județean scoate la concurs 31 de posturi pentru medici. Sunt specialități unde este deficit major, cum ar fi secția Medicină Internă, și avem scoase spre ocupare două posturi pentru medici și unul pentru compartimentul Gastroenterologie. De asemenea, secția Cardiologie se confruntă cu un deficit major de medici, fiind scoase la concurs două posturi de medici și două pentru departament Terapie Intensivă Coronariene. De asemenea, avem nevoie de câte un medic pentru secțiile ATI și UPU și doi medici pentru secția Oncologie”, a declarat  Adriana Bunilă, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, citată de sansanews.ro. Și pentru Centrul Multifuncțional Pârscov sunt scoase la concurs două posturi vacante.

Criza de la Spitalul Județean s-a atenuat puțin datorită faptului că doi medici au acceptat să profeseze după ce s-au pensionat, iar Spitalul Nehoiu a consimțit transferul, pentru o perioadă de două luni, a unui medic internist.

Lista întreagă a posturilor vacante a fost publicată pe site-ul oficial al Spitalului Județean. Conducerea unității medicale nu este optimistă și speră să se ocupe măcar un sfert din locurile disponibile. ,,Am scos la concurs toate posturile vacante. Nu știm când va avea loc concursul. Nu sunt foarte optimist că vor veni foarte mulți, dar dacă găsim un sfert am fi bucuroși”, a declarat, pentru sursa citată, Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker