Administrație

Cresc taxele și impozitele locale în municipiul Buzău

Buzoienii vor plăti taxe și impozite mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a indexării acestora cu rata inflației, stabilită la 5,6 la sută. Decizia urmează să fie aprobată de Consiliul Local Municipal Buzău, printr-un proiect de hotărâre care se află deja în dezbatere publică și care va fi supus votului în ședința ordinară de la finalul lunii noiembrie.

Potrivit municipalității, majorarea are caracter automat și este impusă de legislația în vigoare, care prevede actualizarea anuală a taxelor locale în funcție de rata inflației comunicată de Institutul Național de Statistică. Măsura se va aplica atât persoanelor fizice, care dețin locuințe, terenuri sau mijloace de transport în municipiu, cât și persoanelor juridice, care desfășoară activități economice pe teritoriul orașului.

De asemenea, indexarea de 5,6 la sută va fi aplicată și limitelor minime și maxime ale amenzilor ce pot fi aplicate de organul fiscal local în anul 2025. Astfel, începând cu 2026, buzoienii vor resimți o ușoară creștere a sarcinilor fiscale, menită, potrivit municipalității, să asigure o ajustare echitabilă a veniturilor la bugetul local, în raport cu evoluția economică și inflația din ultimul an.

Articole similare