Economic

Creditul imobiliar – cum poţi obţine cea mai bună ofertă de pe piaţă

Un pas în viaţa oricărui cuplu, mai ales dacă este proaspăt căsătorit, este reprezentat de achiziţionarea unei locuinţe. Însă, în foarte multe situaţii, achiziţionarea unei locuinţe cu banii jos (cash) nu este posibilă, prin urmare cuplurile trebuie să găsească o soluţie care să îi ajute să îşi îndeplinească visul.

Dacă şi tu te afli în această situaţie, trebuie să ştii că poţi aplica oricând pentru obţinerea unui credit imobiliar. Bineînţeles, trebuie să ai în vedere câteva aspecte extrem de importante, iată în continuare care sunt acestea.

Condiţiile de eligibilitate

Oricât de mult ţi-ai dori să obţii un credit ipotecar sau imobiliar, uneori acest lucru este imposibil. Prin urmare, trebuie să ştii că fiecare unitate bancară are propriile sale condiţii de eligibilitate, şi nu sunt mereu aceleaşi. Însă, iată câteva cu care te-ai putea întâlni:

  • Să obţii venituri lunare raportate la ANAF;
  • Să nu ai rate neplătite la alte credite;
  • Să nu ai popriri pe conturile proprii;
  • Să nu fi înregistrat, în trecut restanţe semnificative la credite.
  • Să ai 18 ani împliniţi în momentul în care aplici pentru credit şi nu mai mult de 65 de ani până la finalizarea acestuia.

Dobânda

Atunci când vorbim despre un credit imobiliar trebuie să avem în vedere dobânda aplicată. Căci acesta este factorul care va creşte considerabil suma finală pe care o vei avea de plătit. Prin urmare, înainte de a alege instituţia bancară care să îţi acorde împrumutul, cel mai bine ar fi să cauţi şi să analizezi cât mai multe oferte de pe piaţă. Dacă nu ai timp să mergi la bancă, poţi obţine oricând o simulare credit imobiliar. Însă, trebuie să ştii că această simulare este una care te poate ajuta să îţi faci o idee asupra sumei pe care o poţi împrumuta şi ratele pe care le vei avea de plătit în fiecare lună, însă ea nu are valoare contractuală. Mai mult decât atât, după o discuţie cu un ofiţer de credite, vei observa că suma pe care ai obţinut-o în simulare, a suferit modificări. Prin urmare, după ce ai obţinut o simulare, îţi recomandăm să ceri cât mai multe informaţii şi de la un reprezentant al băncii. De ce este important acest lucru? Pentru că până la aprobarea finală a creditului, suma pe care banca estimează că ţi-o poate oferi, poate suferi modificări – este adevărat, nu foarte mari, însă atunci când bugetul de care dispui nu este unul mare, orice bănuţ în plus contează.

Avansul

Este important să ştii că atunci când cumperi o locuinţă prin intermediul unui credit ipotecar sau imobiliar trebuie să dispui de un avans. Avansul este reprezentat de o sumă de bani (în mare parte undeva la 15 – 25 % din valoarea totală a proprietăţii pe care doreşti să o cumperi) pe care o vei achita tu din surse proprii. Dacă nu ai strâns o sumă prea mare, trebuie să cauţi oferte cu cel mai mic avans credit imobiliar. Astfel încât să te asiguri că ai cu ce acoperi partea ta.

Perioada de rambursare

Poate că opţiunea de a rambursa creditul ipotecar pe o perioadă mai îndelungată, de până la 30 de ani, îţi surâde, însă trebuie să ştii că perioada de rambursare, alături de dobândă, sunt cei mai importanţi doi factori care pot creşte considerabil suma pe care o vei plăti până când vei achita creditul. Deci, dacă salariul îţi permite, îţi recomandăm să alegi o perioadă de rambursare mai mică şi o rată lunară mai mare, căci în acest mod vei plăti mult mai puţin în final. Însă, la fel de bine şi perioada maximă de rambursare se poate dovedi o soluţie, mai ales dacă nu îţi permiţi să achiţi o rată mai mare.

Perioada de aprobare a creditului

 Atunci când aplici pentru un credit ipotecar te poţi confrunta cu 2 situaţii, şi anume:

  1. Nu ai găsit încă o locuinţă, însă îţi doreşti să afli care este suma maximă pe care o poţi împrumuta şi mai apoi să cauţi cea mai bună opţiune pentru tine. În această situaţie poţi merge până la aprobarea financiară, adică după verificarea profilului tău (mai precis o serie de informaţii despre tine – nivel salarial, alte rate la credite, angajator şi aşa mai departe), bancă o să îţi ofere o aprobare financiară şi o să îţi comunice suma pe care o poţi împrumuta. După ce primeşti această aprobare, ai la dispoziţie 90 de zile să îţi găseşti locuinţa mult visată. În cazul în care nu o găseşti, vei pierde aprobarea financiară şi trebuie să reaplici pentru obţinerea unui nou credit. Însă după ce a găsit locuinţa, lucrurile se vor mişca puţin mai repede.
  2. Ai găsit deja o locuinţă? Nu îţi rămâne decât să mergi într-o sucursală a insituţiei bancare cu care doreşti să colaborezi şi să aplici pentru un credit. Însă această variantă este puţin mai riscantă, pentru că te poţi trezi că banca refuză să îţi acorde creditul. Iar tu trebuie să reaplici la o altă bancă.

Obţinerea unui credit ipotecar nu este o operaţiune grea, însă poate fi stresantă mai ales dacă nu ai nici o informaţie despre paşii pe care trebuie să îi parcurgi. Prin urmare, pe final îţi recomandăm să ceri cât mai multe detalii fie de la prieteni, fie de la ofiţerul de credite cu care vei semna şi contractul de creditare, sau chiar sa le cauţi pe internet.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker