Monden

Creatoarea din Buzău care le-a îmbrăcat pe Rihanna şi Kate Middleton: „Vreau să creez la mine acasă, în România”

A cunoscut-o personal pe Victoria Beckham, a creat haine pentru ducesa de Cambridge, Kate Middleton, dar şi pentru vedete precum Rihanna şi Oprah Winfrey. Antonia Nae este printre puţinii buzoieni care au studiat design vestimentar la Londra şi care au cunoscut succesul; totul graţie creativităţii ei. Buzoianca de 27 de ani a fost prezentă recent alături de designul Ellida Toma în emisiunea Neatza cu Răzvan şi Dani, precizând că are planuri mari în România, primul fiind deschiderea unui showroom în Bucuresti, chiar săptămâna viitoare, pe 4 noiembrie.

 Întrebată de ce a ales să studieze în afara graniţelor ţării, buzoianca a recunoscut că, în special, în Anglia sunt alte oportunităţi, pe care în România nu le-a găsit la momentul în care s-a decis să studieze design vestimentar.

Cu aceeaşi ocazie Antonia Nae a vorbit despre reuşitele sale în Marea Britanie, tânăra fiind singurul român care a câştigat vreodată Graduate Fashion Week, ­res­pectiv cea mai vânată categorie a competiţiei, The Best Red Carpet Dress.

De asemenea, buzoianca a câştigat un masterclass cu Victoria Beckham. „Este un om frumos, minunat, foarte diferit faţă de ceea ce vezi la televizor”, a spus Antonia Nae despre soţia lui David Beckham.

„Am vrut să îmi fac ţara mândră”   

Buzoianca nu şi-a uitat rădăcinile româneşti în creaţiile ei de design vestimentar. „Am vrut să îmi fac ţara mândră (…) Rochiile mele sunt mai mult pe inspiraţia glam gothic, iar colecţia cu care am câştigat premiul The Best Red Carpet Dress a fost inspirată din frumuseţile Deltei Dunării, pentru că nu vreau niciodată să îmi uit originile româneşti”, a mai declarat designerul.

CITEȘTE ȘI: Buzoianca Antonia Nae, designerul care a lucrat pentru Kate Middleton, Rihanna și Oprah Winfrey

În cadrul emisiunii ,,Neatza cu Răzvan şi Dani”, Antonia şi-a prezentat şi câteva creaţii vestimentare, una chiar din colecţia cu care a câştigat premiul în Anglia, alegând să combine dantela franţuzească de foarte bună calitate cu decupaje extrem de îndrăz­neţe. „Am adus şi rochii din colecţia nouă, optând pentru combinaţi de voal cu mătase naturală, sau exemplare cu care m-am prezentat la London Fashion Week, de inspiraţie victoriană. Avem în exemplarele prezente în emisiune inserţii de blană de miel mongolez, de iepure, dantelă şi bumbac. Mie îmi place foarte tare alăturarea de materiale precum pielea, mătasea naturală, voalul sau blana. Eu pe asta mă bazez”, a mai deta­liat Antonia.

Buzoianca a recunoscut că londonezii i-au făcut multe propuneri să lucreze în Anglia, dar Antonia a promis că se întoarce în ţară să creeze în România. „Nu vreau să lucrez pentru ei, acolo, eu vreau să vin acasă, să lucrez aici, să fac rochii de altă factură decât ce există acum. Voi păstra legătura cu ei, cu ­si­guranţă, dar vreau să creez acasă!”, a mai declarat Antonia.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker