Cultură

„Cosmodinul” care îi ferește pe oameni de boli

Prima zi din iulie este închinată  sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian din Roma. În calendarul sărbătorilor populare se serbează, sub denumirea de „Cosmandin”, nume compus din Cosma şi Damian, pentru a fi oamenii feriţi de boli.

În Studiul etnografic „Sărbătorile de vară la români” semnată de Tudor Pamfile, citat de Muzeul Național al Țăranului Român, arată că sub influenţa numelor bisericeşti ale lor, s-a născut şi credinţa populară, care spune că Cosma şi Damian au fost nişte doctori care umblau prin lume din loc în loc şi tămăduiau pe bolnavi, fără a le lua pentru aceasta vreo plată. În Transilvania, sărbătoarea de la 1 Iulie este cunoscută sub numele de „Ana-Foca”.

Cine nu păzeşte această zi şi lucrează la vie, soarele îi va dogorî via cu arşiţă şi prin această se va usca. În ziua de Ana-Foca, „arde piatra în apă, joacă soarele în apă” sau sub apă.

Tot Muzeul Național al Țăranului Român îl citează pe B.P. Hasdeu care face referire la această sărbătoare în popor: „În cursul lui Iuliu se serbează la 22 Sf. Foca, iar la 21 Sf. Ana. Din ambele aceste sărbători, poporul a compus pe Ana-Foca , ca nume al primei zile a lunii, deşi această zi e consacrată în special Sfinţilor Cosma şi Damian, din care, printr-o procedare analoagă, se compune poporanul Cosmandinul (…) La români, din contră, fiindcă <Foca> seamănă cu <foc>, printr-o astfel de etimologie poporană s-a născut credinţa că el <pârleşte>, de unde ziua de 22 iulie se cheamă peste Carpaţi <ieşirea Pârlielor>, surori ale lui Sânt-Ilie”.

Articole similare