vineri, 23 octombrie 2020

Cosmin Dan, sentință definitivă pentru uciderea fostei iubite

Tânărul care şi-a ucis fosta iubită prin incendiere își va afla curând sentința definitivă. Completul de la Curtea de Apel Ploiești care judecă apelul lui Cosmin Dan a rămas în pronunțare pentru 21 octombrie. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor menține sentința inițială de la Tribunalul Buzău. Cosmin Dan este cel care a atacat sentința pe fond fiind nemulțumit de condamnarea pe care a ­pri­mit-o în primă instanţă de 24 de ani de închisoare cu executare. De altfel, el a recuzat și completul de la Curtea de Apel Ploiești, nemulțumit fiind de schimbarea încadrării faptelor, însă cererea i-a fost respinsă.

Amintim că tânărul Cosmin Dan, care şi-a incendiat fosta iubită şi a lăsat-o să moară în apartament, în dimineaţa zilei de 28 februarie 2019, a fost condamnat pe 30 ianuarie 2020 la 23 de ani de închisoare pentru omor cu premeditare prin cruzimi şi un an de închisoare pentru distrugere, care reprezintă o treime din pedeapsa principală. În total, ucigaşul tinerei care-i fusese iubită, a primit la Tribunalul Buzău o pedeapsă de 24 de ani de închisoare cu executare şi a fost obli­gat la plata unor despăgubiri de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, către mama fetei, Katia Milica Dodan, 50.000 euro daune morale către tatăl tinerei, Ionel Aurel Nica şi la 10.000 euro daune materiale către Katia Milica Dodan (echivalentul în lei la data executării) pentru finalizarea lucrărilor de refacere a apartamentului incendiat şi mobilarea lui, dat fiind că tatăl lui Cosmin Dan s-a străduit, în limita posibilităţilor, să facă reparaţiile cuvenite.

Inculpatul a scăpat de condamnarea pe viață după ce nici familia fetei și nici procurorii nu au cerut astfel.

Potrivit sentinţei, deşi legea prevede şi închisoarea pe viaţă pentru faptele de care este acuzat Cosmin Dan, ,,instanţa nu s-a orientat către această pedeapsă pentru că, în primul rând, nici familia victimei nu a cerut-o şi nici parchetul.

În al doilea rând, deşi nu e o circumstanţă ­ate­nuantă, instanţa a ţinut seama că inculpatul era sub influenţa alcoolului şi a cocainei, instanţa crezându-l atunci când a arătat că nici el nu credea <că poate omorî un om>. Numai că acest lucru s-a întâmplat, iar o tânără de 21 de ani nu mai trăieşte pentru că el a hotărât acest lucru, la acel moment, iar pentru această faptă inculpatul trebuie să-şi asume răspunderea şi să fie pedepsit pe măsură .

Victima nu mai există, nu va mai merge la facultate, nu va mai fi alături de familie şi nu va mai face niciunul din lucrurile pe care oricine le poate face dacă trăieşte; în schimb, inculpatul va putea, după liberare, să  se bucure de viaţă, aşa cum va dori.

Apărarea sa, aceea că nici el nu credea că martorii Clonţ şi N. (n.r., – Naum) îi vor aduce benzină, nu îl absolvă de vină pentru că el a cerut-o, el a aruncat-o şi tot el a aprins bricheta. (…) Dacă acesta nu era drogat şi sub influenţa alcoolului, iar tatăl său nu se străduia să facă reparaţiile în apartament, instanţa s-ar fi orientat la închisoarea pe viaţă.

Şi, nu în ultimul rând, la stabilirea pedepsei spre maxim, instanţa a avut în vedere că, deşi inculpatul a declarat că regretă, a realizat că acesta a dat o declaraţie formală, la niciunul din termene nepărând că îi pare rău cu adevărat  de cele întâmplate”, se precizează în hotărârea instanţei.

Deşi au cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în omor cu premeditare prin cruzimi, procurorii nu au cerut instanţei condamnarea lui Cosmin Dan la pedeapsa maximă prevăzută de Noul Cod Penal pentru această faptă – detenţia pe viaţă.

Amintim că tânărul acuzat că şi-a ucis prin incendiere fosta iubită într-un acces de furie pe fondul unor reproşuri aduse acesteia a cerut schimbarea schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de omor cu premeditare în ucidere din culpă. Cosmin Dan a susţinut în timpul audierii la instanţă că nu a dorit să îi dea foc Valentinei Nica, ci doar să o sperie.

Valentina a fost bătută și lăsată să ardă de vie

Procurorii au stabilit că, în dimineaţa zilei de 23 februarie, Cosmin Dan a mers în apartamentul fostei sale iubite asupra căreia a aruncat cu be­nzină dintr-o sticlă, apoi i-a dat foc cu o brichetă.

Valentina Nica (22 de ani) a murit, după ce apartamentul a fost cuprins de flăcări, trupul ei fiind găsit carbonizat într-una din camere, după ce pompierii au stins incendiul.

,,Din actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unor arsuri gradele II-IV, pe 100% din suprafaţa corporală, precum şi a intoxicaţiei acute cu mononid de carbon. Leziunile traumatice – arsuri grad II-IV – s-au putut produce prin expunere la flacără şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul”, se arată în comunicatul procurorilor.

Potrivit prim-procu­rorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Valerică Văsîi, la momentul comiterii faptei, tânărul era sub influenţa alcoolului şi a unor substanţe psihoactive.

Procesul a început în luna septembrie 2019.

 

1 COMENTARIU

  1. Închisoare pe viața merita acest nenorocit de om, 24 ani trebuiau complicii sa încaseze. Copii de bani gata. Părinți complet iresponsabili care nici nu merita sa aibă copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

loading...
error: Content is protected !!