Educație

Corpul de Control al ministrului Educației este astăzi la Buzău

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, ministrul Educației, Monica Anisie, a trimis astăzi, 13 ianuarie, Corpul de Control la Colegiul Hasdeu. Cel mai probabil este vorba despre cercetări privind cazul elevului Andrei Alexandru Voicu, care în baza unei decizii a consiliului profesorat al colegiului s-a ales cu nota 2 la purtare în urma unui conflict cu profesoara de desen și ca urmare a altor acte de indisciplină.

„Am fost informați în legătură cu sosirea Corpului de Control al ministrului Educației la Buzău. Am înțeles că va ajunge la Hasdeu, dar ținând cont că acest control va dura trei zile, este foarte posibil ca să vizeze și alte școli. Din întrebările care ni s-au pus, se pare că la Hasdeu se dorește verificarea cazului elevului cu nota 2 la purtare. Controlul nu ne implică pe noi. Inspectoratul Școlar a trimis un inspector să însoțească echipa de control”, a declarat pentru OPINIA inspectorul general al IȘJ Buzău, Florina Stoian.

Cazul elevului Voicu (acum clasa a XII-a) a ajuns în instanță, după ce acesta a contestat la Tribunalul Buzău hotărârea consiliului Profesoral din 2018 și hotărârea consiliului de administrație din 2019 prin care i s-a scăzut nota la purtare. Pe 10 iunie 2019, instanța a admis acțiunea elevului și a anulat cele două acte administrative. Reprezentanții Colegiului Hasdeu au făcut recurs, iar o soluție în proces ar putea veni pe 4 februarie, de la Curtea de Apel Ploiești.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker