Educație

Copiii din Buzău vor fi înscriși la clasa pregătitoare prin tragere la sorți sau în ordine alfabetică

Procedura de repartizare a copiilor în clasele pre­gătitoare va fi stabilită de fiecare inspectorat școlar județean, nu de școli așa cum cu prevedea inițial metodologia de înscriere în clasa pregătitoare 2020. Reprezentanții inspectoratelor școlare vor avea la dispoziție două metode de înscriere – în ordine alfabetică sau prin tragere la sorți în ședință publică.

Decizia a fost luată la Mi­nisterul Educației, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social. Anunțul a fost făcut de către președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Iulian Cristache, pe pagina sa de Facebook, care a precizat la final: „mai avem de rezolvat problema vizelor de flotant”.

„La Buzău, vom avea o discuție cu forul de conducere, cu consiliul consultativ al învățătorilor și al directorilor, pentru a le prezenta cele două variante: repartizarea copiilor la clasa pregătitoare în ordine alfabetică ori prin tragere la sorți în ședință publică. În felul acesta vom alege una dintre cele două variante, pentru că nu putem să lăsăm ca la o școală să se urmeze o procedură, și la alte școli cealaltă. S-a luat această decizie pentru a se elimina înscrierea copiilor pe pile, în funcție de influența pă­rinților, la anumite clase. Până acum înscrierea era făcută în consiliul profesoral la propunerea directorilor de școli. Acum va fi a înscriere aleatorie, pentru ca toți copii să aibă șanse egale”, a declarat pentru OPINIA Florina Stoian, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Ju­dețean.

Afacerea cu vizele de flotant rămâne în picioare

În ceea ce privește împiedicarea părinților de a-și înscrie copii la cele mai bune școli, chiar dacă nu au domiciliul în res­pectiva circumscripție școlară, Ministerul Educației caută încă soluții. Este știut că foarte mulți părinți apelează și la Buzău la vizite de flotant pentru a putea să înscrie copii la școala dorită. Cu câteva zile înainte de începerea înscrie­rilor la clasa pregătitoare, în toate marile orașe se relansează afacerea cu vizele de flotant.

Părinții care vor să-și dea copiii la școli bune, dar nu locuiesc în zonă, caută un prieten sau dau câteva sute de lei, ca să-și poată schimba domiciliul în acte. Iar proprietarii nu sunt sancționați, deși plata este ilegală. În București, de exemplu, paginile de mică pu­blicitate sunt pline de anunțuri ale celor care vând vize de flotant, în cartiere unde există școli cu prestigiu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker