Contracte pentru apă-canal şi iluminat public în 26 de comune buzoiene

Primarii a 26 de comune din judeţul Buzău au semnat, miercuri, la Consiliul Județean – în prezența președintelui instituției, Marcel Ciolacu, și a președintelui Administrației Fondului de Mediu, Florin Bănică – un număr de 29 contracte, în valoare de peste 131 milioane lei, pentru dezvoltarea unor proiecte de apă-canal şi iluminat public.
Investiţiile pe care administraţiile publice le vor implementa în perioada viitoare vor ajuta la dezvoltarea comunităţilor, motiv pentru care, cel mai probabil, programele vor continua şi pe parcursul acestui an.
„Mă bucur să văd că judeţul Buzău are destul multe proiecte pe apă-canal, vorbim de investiţii totale de aproximativ 131 milioane de lei care vor veni în următoarea perioadă în judeţul Buzău. Sunt sigur că aceste programe vor aduce plusvaloare mai ales când vorbim de apă-canal, ştim foarte bine că la nivel naţional suntem oarecum în infringement pe calitatea apei. Intenţia noastră este să mai deschidem un apel de apă-canal, cu siguranţă şi pentru programul acesta. Să ştiţi că domnul preşedinte şi eu şi toată lumea milităm să rămână bugetul Administrației Fondului de Mediu intact, să putem să facem faţă cerinţelor şi plăţilor care au venit şi vin la dumneavoastră. Să ştiţi că AFM în anul 2025 a făcut plus de 3,5 miliarde de lei”, a spus Florin Bănică, preşedintele AFM.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Marcel Ciolacu, a anunţat că va căuta soluţii pentru extinderea reţelelor de apă-canal la nivelul tuturor comunităţilor locale, cu precădere în zonele care se confruntă cu o calitate slabă a apei potabile: „Vom încercă, în următoarea perioadă, şi cu Compania de Apă, să pregătim pentru apelul următor proiecte mult mai bune, cu punctaje mult mai mari, astfel încât în zona de apă-canal să mai închidem anumite solicitări, şi unde Direcția de Sănătate Publică a găsit că nu este apa potabilă. Cred că astea sunt urgenţele, trebuie să fie făcute investiţiile din toate fondurile astfel încât să putem închide această problemă cât mai repede din în judeţ. Sunt urgente vreo şase comunităţi, cam ştim priorităţile şi pe şcoli şi pe grădiniţe”, a precizat Marcel Ciolacu.



