Actualitate

Constantin Toma, desemnat primarul anului în cadrul Galei Industriei Smart City

A șasea ediție a Galei Industriei Smart City a fost organizată de Asociaţia Română pentru Smart City, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Apărării Naţionale şi Sub Patronajul Academic al Universităţii Politehnica Bucureşti. Peste 400 dintre cei mai importanţi decidenţi ai industriei s-au reunit la Palatul Parlamentului unde au avut loc o conferinţă, gala de premiere şi o expoziţie dedicată transformării digitale.

În timp ce Primăria Municipiului Braşov a câştigat premiul pentru cel mai bun proiect Smart City,  primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a fost desemnat primarul anului, potrivit Agerpres.

„Eu cred că trebuie să ne uităm la această industrie, cea de Smart City, cu şi mai multă atenţie, în logica: tehnologie – comunitate. Şi în acest sens, responsabilitatea companiilor va fi să transpună această tehnologie în proiecte utile, în timp ce responsabilitatea autorităţilor locale va fi să gândească strategii şi să stabilească obiective, nu doar în ideea de a atrage bani, ci de a pune în aplicare proiecte care să aducă plus valoare”, a transmis Eduard Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker