Administrație

Consiliul Județean pune la dispoziția copiilor Parcul I.C. Brătianu

Consiliul Județean invită toți copiii și părinții să sărbătorească împreună Ziua Copilului pe 1 iunie în Parcul I.C. Brătianu.  Activitățile sunt organizate în parteneriat cu Teatrul „George Ciprian”, Muzeul Județean, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția Generală Anticorupție. Oficial, programul activităților este de la 10.30 la 13.00, dar cei care vor decide finalul sunt copiii.

Evenimentul este dedicat copiilor de toate vârstele și include o paletă largă de activități educative, artistice și de recreere, menite să aducă zâmbete și bucurie tuturor celor mici și nu numai, prin activități precum Spectacol pentru copii „Frumoasa și Bestia”; „Povești din Inima Parcului” – ateliere de creație, jocuri interactive, concursuri, spectacole de teatru și muzică, surprize dulci; Ateliere educative alături de jandarmii buzoieni: drumeții, reguli de campare, pregătirea pentru intervenții, demonstrații, antrenamente  alături de jandarmii din structurile de intervenții și, de asemenea, cei prezenți îi vor putea cunoaște pe celebrii patrupezi care îi însoțesc pe jandarmi în cele mai dificile misiuni; Ateliere interactive cu polițiștii buzoieni: copiii vor avea ocazia să afle cum este să fie polițiști pentru o zi, participând la jocuri, demonstrații tehnice, laborator criminalistic, întâlniri cu câinii de intervenție și, totodată, vor învăța cum se ridică amprente; Ateliere interactive cu pompierii buzoieni: traseul aplicativ „Micul Pompier”, prezentarea echipamentelor.

Organizatorii au programată Ziua Porților Deschise la Muzeul Județean: acces gratuit (10.00 – 18.00), activități educative, lansare de programe culturale și expoziții și o expoziție temporară „Armata Romană, cuceritoarea Daciei. Organizare. Echipamente. Tehnici de luptă”, în colaborare cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia (Muzeul de Arheologie, Istorie și Artă, ora. 11.00). Ziua va fi deschisă cu o oră la Muzeul Județean, sub titulatura „Atinge istoria”, în aceeași locație fiind organizat un alt program „Who Am I” în colaborare cu Muzeul Ororilor Comunismului din România (Muzeul de Arheologie, Istorie și Artă, ora 12.00). De asmenea, evenimentul va fi animat și de alte atracții dedicate celor mici, precum facepainting, baloane modelate și prezența îndrăgitelor mascote Mickey și Minnie, Sonic, Minionii și Patrula Cățelușilor. Toți copiii vor primi dulciuri și baloane, iar intrarea este liberă pentru toți participanții.

Articole similare