Consiliul Județean, a 14-a prezență la Târgul Național de Turism al României

„Promovarea României ca destinație strategică” este tema ediției de primăvară a Târgului Național de Turism din România, un eveniment la care județul Buzău va fi prezent, pentru a 14-a oară consecutiv, cu stand propriu.
Centrul Expozițional Romexpo va fi gazda manifestării, iar standul Consiliului Județean Buzău își va primi vizitatorii în Pavilionul B2. Ediția de primăvară a celui mai important eveniment pe turism la nivel național este organizată pentru perioada 12-15 februarie și va fi o adevărată manifestare profesionistă pentru susținerea și consolidarea brandului de țară prin valorificarea potențialului turistic al tuturor regiunilor românești.
„Buzăul trebuie privit și tratat ca o destinație turistică, nu ca un județ de tranzit. Avem zone naturale spectaculoase, stațiuni balneare cu tradiție, produse locale recunoscute și un potențial viticol important, care pot susține un turism constant, pe tot parcursul anului. În perioada următoare, Consiliul Județean Buzău va pune un accent tot mai mare pe dezvoltarea turismului, atât prin promovare, cât și prin investiții și parteneriate cu mediul local. Participarea la Târgul de Turism al României se înscrie în această direcție clară de a face din Buzău un județ în care oamenii vin cu un scop și rămân pentru experiențe”, spune Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean.
La această ediție, echipa Consiliului Județean va promova diversitatea ofertei turistice a județului, invitând vizitatorii să descopere și să experimenteze frumusețea Buzăului sub sloganul „Visit Buzău”. Ca de fiecare dată, în cadrul standului vor fi prezentate principalele atracții turistice prin materiale de promovare precum pliante, broșuri, hărți, imagini și videoclipuri. Anul acesta, vedeta standului buzoian va fi Stațiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru, care va beneficia de o ofertă de promovare completată într-un pliant dedicat. Cu un scurt istoric și prezentarea bazelor de tratament, a izvoarelor minerale, parcurilor de aventură și a bazinului de înot, pliantul evidențiază faptul că Sărata-Monteoru nu este doar o stațiune, ci o adevărată invitație la sănătate și echilibru, în mijlocul naturii.
De asemenea, la standul buzoian vizitatorii vor recunoaște cărțile de vizită consacrate ale județului Buzău, unde vor avea loc degustări de produse tradiționale buzoiene, organizate în colaborare cu producătorii locali. Vor fi apreciați cârnații de Pleșcoi și covrigii de Buzău, la care se adaugă babicul, ghiudemul și alte bunătăți și specialități locale. Publicul va fi invitat într-o călătorie a gustului în lumea vinurilor buzoiene. Împreună cu producătorii locali, vor fi organizate degustări de vinuri care vor impresiona chiar și cele mai rafinate papile gustative și vor dezvălui povestea vinului buzoian din Dealul Mare.
Nu vor lipsi nici momentele artistice și dansurile tradiționale din zona noastră. Centrul Județean de Cultură și Artă este alături de Consiliul Județean prin participarea ansamblului folcloric „Plaiurile Mioriței”, care va susține un moment artistic sâmbătă pe scena principală a Târgului de turism, spectacol ce stârnește de fiecare dată interesul și curiozitatea publicului.
Totodată, vizitatorii vor avea ocazia să afle mai multe despre județul Buzău ca destinație turistică de la invitați și reprezentanți ai Centrului Național de Promovare Turistică Nehoiu, InfoTurism Buzău, Green Adventure, Mares Outdoor Events, Paddle X.



