Actualitate

Consilierul lui Grindeanu: „Două zile pe săptămână mă mut pe A7”

Asocierea româno-bulgară CONI-TRACE poate începe lucrările pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău din 11 august, conform ordinului pentru intrarea în șantier pe care Compania de Drumuri l-a emis marți. Lotul Mizil – Pietroasele, adică secțiunea de mijloc a autostrăzii Ploiești – Buzău, are o lungime de 28 de kilometri, o durată de execuție de 20 de luni și cuprinde 20 de poduri și pasaje. Va fi al doilea proiect de autostradă cu finanțare prin PNRR după secțiunea Nădășelu – Zimbor – Poarta Sălajului unde lucrează UMB.

Valoarea contractului semnat pe 7 iunie este de 1,2 miliarde lei, finanțare din PNRR. Asocierea româno-bulgară este la primul contract pentru o autostradă în România, a transmis ministrul Grindeanu.

„Lotul Mizil-Pietroasele este primul din cele 13 loturi ale A7 (Autostrada Moldova) care vor fi construite între Ploiești și Pașcani (320 km) prin finanțare asigurată din PNRR”, a mai anunțat Grindeanu.

De cealaltă parte, consilierul ministrului Transporturilor, Cătălin Urtoi, a anunțat, marți, pe pagina de Facebook, că  pentru a reuși să ducă la bun sfârșit acest proiect finanțat prin PNRR, două zile pe săptămână va fi prezent pe șantier pentru a monitoriza activitatea muncitorilor.

„Utilaje pe A7! Am așteptat cu sufletul la gură această postare. Din 11 August 2022, două zile pe săptămână, mă mut pe șantierul A7! Singura șansă ca să reușim cu acest PNRR va fi monitorizarea constructorilor. Nu trebuie lăsați să facă un pas greșit! Suntem contra timp! O întârziere de o săptămână poate compromite aceste proiecte! Hai că se poate!”, este anunțul făcut de Cătălin Urtoi.

Constructorul CONI, la primul contract pentru o autostradă

Liderul Asocierii, constructorul CONI, este la primul contract pentru o autostradă în România. CONI SRL este o firmă înregistrată în Prahova „abonată” la contracte de lucrări publice cu autoritățile locale, mai ales în mandatul baronului Mircea Cosma. Pagina oficială a companiei menționează în portofoliu doar lucrări minore de modernizări, reparații și întreținere de străzi, nicidecum un proiect de anvergura unui lot de autostradă de 28,3 km și 20 de poduri și pasaje. Constructorul din Bulgaria a construit Autostrada Tracia și Autostrada Hemus.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker