Actualitate

Concursul inițiat de o buzoiancă a devenit internațional la ediția a treia

Daniela Popescu, președintele și fondatorul Asociației „Istoria din Casă în Casă”, o organizație neguvernamentală cu și despre oameni,  a dat startul celei de-a treia ediții a concursului de eseuri „Treasure Hunt – Istoria din casa mea”, care a devenit, de acum, de nivel internațional. Pentru această ediție numărul partenerilor a crescut, astfel că Asociația Culturală „Istoria din Casă în Casă” organizează acest concurs împreună cu Facultatea de Istorie a Universității din București, cu Societatea de Științe Istorice din România (SȘIR), cu Editura Humanitas, Radio România Cultural și platforma contemporana.ro.

„Concursul de acest tip este primul și singurul din spațiul românesc și se adresează tinerilor din România și Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani. Acesta are drept scop principal dezvoltarea spiritului creativ și gândirea critică în rândul tinerilor, având ca punct de plecare analiza obiectelor, artefactelor, fotografiilor și documentelor din casele lor, a istoriilor și poveștilor cotidiene și de familie. Concursul răspunde la o nevoie tot mai puternic resimțită în societate: dorința de autocunoaștere, de a cunoaște istoria propriei familii și adaugă un plus de valoare societății prin provocarea de a descoperi, de a contextualiza și identifica teme de istorie cu o abordare mai largă și microistorii”, transmite Daniela Popescu, doctor în istorie al Școlii Doctorale din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București, licențiată în domeniul Relațiilor Internaționale și Studiilor Europene în cadrul Universității din București, cercetător și expert în cadrul mai multor proiecte de cercetare din București, Cluj și Sibiu.

De asemenea, proiectul „Treasure Hunt – Istoria din casa mea” facilitează, spun reprezentanții  Asociației Culturale „Istoria din Casă în Casă”, „nu doar dialogul dintre generații prin istorii orale, ci și contactul tinerilor cu mediul educațional universitar, datorită partenerului nostru instituțional de învățământ superior, Facultatea de Istorie a Universității din București. În plus, încurajăm cunoașterea și valorificarea patrimoniului istoric material și imaterial, cele mai bune lucrări fiind premiate cu ajutorul celorlalți parteneri ai concursului, iar extrase din eseuri și artefactele analizate vor fi incluse în prima și singura arhivă digitală a vieții cotidiene din România pe care asociația a fondat-o și apoi promovate pe paginile de social media ale asociației, asigurând astfel nu doar vizibilitatea rezultatelor, ci și sprijinul valoros al partenerilor instituționali”.

Daniela Popescu

La edițiile precedente au participat și elevi din județul Buzău, prima ediție fiind câștigată de Maria Nechita, elevă a Colegiului B. P. Hasdeu, urmată îndeaproape de Maria Ene, și ea elevă a aceluiași colegiu buzoian. Ele au intrat în competiție sub îndrumarea profesorului Dănuț Solcan, care mărturisește că „vânătoare de comori” înseamnă întoarcere spre istoria familiei, spre trecutul relativ recent, până la Al Doilea Război Mondial și perioada comunistă. „S-a mers cu relatarea istoriei cu 70-80 de ani în urmă. Am avut doi copii înscriși în această competiție, aflată la prima ediție, eleve de la <Matematică-Informatică bilingv>. Au realizat niște articole absolut impresionante”, spunea, la momentul respectiv, profesorul Dănuț Solcan.

Cea de-a doua ediție s-a bucurat de o participare și mai numeroasă decât prima. Ediția precedentă a concursului a înregistrat sute de participanți din România și Republica Moldova, atât din mediul urban, cât și rural și din mediile defavorizate, campania de promovare a concursului având în atenție asigurarea egalității de șanse pentru participare și performanță, drept pentru care, la ediția precedentă, numărul tinerilor din astfel de medii defavorizate a crescut cu 40 la sută față de prima ediție.

„Concursul promovează și studierea profesionistă și riguroasă a tematicilor identificate, fapt pentru care funcționează în baza unui regulament formulat în acord cu normele Academiei Române, iar jurizarea este asigurată de istorici și profesori renumiți atât din mediul universitar național, cât și din mediul preuniversitar”, explică buzoianca Daniela Popescu, inițiatoarea concursului și fondatoarea Asociației Culturale „Istoria din Casă în Casă”.

Detaliile despre regulament, juriu și condițiile de participare sunt disponibile pe site-ul Asociației Culturale „Istoria din Casă în Casă”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker