Actualitate

Concurență mare anul acesta la Facultatea de Medicină din Capitală

1.900 de dosare au fost depuse în primele trei zile de înscriere la facultățile de Medicină ale Universității „Carol Davila” din Capitală (UMFCD),  universitate care a anunțat că anul acesta are disponibile pentru examenul care va avea loc pe 24 iulie, 1.245 de locuri bugetate și 378 de locuri la taxă, cu 100 mai puțin decât în 2021 pentru studiile de licenţă în domeniile medicină, medicină dentară, farmacie şi FMAM. Perioada de înscriere se încheie în data de 15 iulie. „În perioada 5.07.2022 – 15.07.2022 se va derula procesul de înscriere la Concursul de Admitere Sesiunea IULIE 2022, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie <Carol Davila> din București (UMFCD)”, transmite universitatea. Înscrierile se vor face exclusiv online, în intervalul orar 9.00-16.00, pe platforma ce poate fi accesată la linkul: https://adm.umfcd.ro zilnic, cu excepția zilei de vineri, 15 iulie, când „se vor face doar validările finale pentru candidații cu înscrieri on-line nevalidate!”, atrage atenția conducerea UMFCD. În sprijinul celor care doresc să se înscrie la examen, UMFC  a pus la dispoziție un ghid de suport și un videoclip în care li se explică pașii ce trebuie urmați.

Cele 1.503 locuri scoase la concurs de UMFCD pentru examenul de admitere la licență în anul universitar 2022-2023, sunt distribuite, pe domenii, astfel: Medicină: 718 locuri la buget (4 pentru absolvenți din centre de plasament, 1 pentru rromi, 22 pentru absolvenți din rural) și 250 de locuri la taxă; Medicină dentară: 215 locuri la buget (2 – absolvenți centre de plasament, 15 – absolvenți rural) și 100 la taxă;  Farmacie: 120 la buget (1 – absolvenți centre plasament, 1 – rromi, 13 – absolvenți din rural), 20 la taxă; FMAM: Asistență medicală generală (AMG): 96 la buget (1 – centre plasament, 6 – rural) și 4 locuri la taxă;  Balneofiziokinetoterapie şi recuperare (BFKT): 47 la buget (1 – centre plasament, 4 – rural), 3 locuri la taxă;  Tehnică Dentară (TD): 49 locuri la buget (1 – centre plasament, 4 – rural), 1 loc la taxă.

Taxa de înscriere la examen este de 300 lei pentru toate facultăţile şi specializările și se achită prin intermediul platformei de înscriere, printr-un procesator de plăți on-line integrat. 75% din cuantumul taxei reprezintă taxa administrativă, iar 25% taxa de participare. În cazul retragerii din concurs înaintea desfăşurării probelor, va fi returnată doar taxa de participare, se precizează în Regulamentul propriu de organizare a concursului de admitere la UMFCD pentru anul universitar 2022– 2023, aprobat în ședința Senatului Universitar din data de 31.03.2022.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker