Politic

Comunicat USR: La Buzău USL-ul (PSD+PNL) a virusat bugetul public!

În data de 30.03.2020 a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Buzău. Pe ordinea de zi, la punctul trei, s-a votat cu 12 voturi, cele mai multe din partea PSD Buzău, hotărârea prin care se eșalonează datoria de 185.000 lei a PNL.

Asta se întâmplă într-o perioadă în care privații își ­res­trâng activitatea sau falimentează, iar cetățenii sunt la mila șomajului tehnic. Avem un viitor incert dar, cu toate acestea, cetățenii se mobilizează, donează, concep viziere și echipamente pentru a le dona unui sistem sanitar căpușat politic și furat timp de 30 de ani. Și ce face PSD? Un cadou din bani publici fratelui politic mai mic!

Această datorie provine din neplata chiriei aferentă spațiului – sediu de partid. Asta în timp ce opoziția reală a județului, USR-ul, este nevoit să închirieze de pe piața liberă, la tarife mult mai mari. Plătite la timp. Eșalonarea s-a facut pe 5 ani, adică perioada maximă de permisă de lege.

Această înțelegere dintre PNL-PSD este doar unul din multele blaturi făcute între cele două partide ale fostei alianțe USL. Să nu uităm nici faptul că hotărârile de Consi­liu Local pentru împrumuturile făcute de Primarul Toma Constantin au avut susținerea PNL sau, cum a spus un consilier local PNL, ,,… dacă  în următorul mandat vom fi în aceeași formulă, vom rezolva problema…”. Însă, putem bănui că pentru o așa sumă și pentru o perioadă atât de lungă, Președintele PNL Buzău ar putea să fie obligat să nu își susțină propriul candidat la Primărie, pentru a asigura drum liber candidatului PSD.

USR a declarat că dorește o coaliție a partidelor de dreapta prin susținerea unui candidat unic la Primărie, dar nu acceptând un blat ca cel de mai sus. În aceste condiții, singura variantă optimă pentru viitorii Primari sau consilieri locali ai municipiilor Buzău si Râmnicu Sărat rămân candidații USR.

Text asumat de Uniunea Salvați România – Filiala Buzău

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker