Politic

Comunicat PSD / Premieră: Efectivele de mistreți pot fi reduse controlat

Este probabil cea mai importantă veste pentru zeci de mii de locuitori ai satelor de munte ale României care, în ultimii ani, și-au văzut viața pusă în pericol, iar bunurile și animalele domestice din gospodărie răpuse de animalele sălbatice. Ȋn fața atacurilor repetate ale urșilor și mistreților, nicio lege nu răspunde corespunzător în prezent, iar guvernul liberal nici nu ia în seamă milioanele de lei pe care este nevoit să le plătească drept despăgubire românilor care au trecut prin ravagiile sălbăticiunilor.

Desigur, județul Buzău se află pe această lista națională ce cuprinde despăgubiri pentru pagubele produse în sistemul privat făcute de către animalele sălbatice, iar campioane la nivel județean sunt comunele Bisoca și Beceni, potrivit precizărilor făcute de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. În zona alpină menționată anterior, valoarea despăgubirilor a trecut de 60.000 de lei în 2020 și reprezintă 40% din valoarea județeană. În același timp, atacuri sistematice au loc și în zonele Bozioru, Colți sau Pănătău. Peste tot localnicii reclamă încă lipsa de implicare a autorităților responsabile cu administrarea fondurilor de vânătoare.

Ȋn timp ce actualul guvern se dovedește limitat în luarea unor măsuri de stopare a atacurilor animalelor sălbatice și de impunere către asociațiile de vânătoare să-și respecte atribuțiile din teritoriu, PSD a inclus în programul de guvernare o prevedere clară care arată că, în timpul a șase luni, pot fi aplicate măsuri care să ducă la reducerea efectivelor de mistreți până la o limită care să nu pericliteze siguranța activităților agricole.

Text asumat de Partidul Social Democrat – Filiala Buzău

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker