Politic

Comunicat / Liberalii, start de campanie la Buzău. Romanescu, mesaj către PSD: „Cred că ar trebui să luați o pauză!”

Candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean, deputatul Cristinel Romanescu, a declarat, vineri, că liberalii au intrat în bătălia electorală cu obiective precise și foarte ambițioase, fiind pregătiți să dubleze numărul de primari, să câștige Consiliul Județean, Primăria Buzău, dar și controlul în Consiliul Local Buzău. Anunțul a fost făcut de liderul PNL Buzău, în mijlocul staffului de campanie, care s-a mobilizat în fața Palatului Comunal din Piața Dacia.

În campania de la locale, PNL Buzău și-a propus să mobilizeze atât susținătorii tradiționali, cât și electoratul care dorește o schimbare la nivel de administrație, Buzăul fiind condus în ultimii 30 de ani, doar de către PSD.

Pe listele electorale, medicul Adrian Zoican apare drept candidat la funcția de primar al municipiului Buzău, el fiind propus și pe lista de consilieri județeni. Pe aceeași listă, apare și fostul comandant al Poliției Județene Buzău, colonel Viorel Ștefu. „Suntem filiala care nu a importat niciun primar de la alte partide. Ne-am reconsiderat toate echipele și astăzi suntem pregătiți să luptăm și să încercăm să lămurim alegătorii că suntem cea mai bună opțiune, iar PNL merită să fie ales. Este momentul să facem această schimbare, cred că a venit momentul ca buzoienii să se gândească la lucrul acesta, și după 30 de ani  în care PSD a condus județul și municipiul Buzău, ar trebui să-și ia o pauză, așa cum a luat o pauză și de la guvernare. PSD trebui să lase o administrație liberală să respire să-și ducă proiectele la capăt”, a spus deputatul Cristinel Romanescu.

Potrivit liderilor PNL Buzău, ținta pentru alegerile din 27 septembrie este ca filiala locală să-și dublze numărul de primari pe care i-a avut la alegerile locale din anul 2016, dar și să câștige cât mai mulți consilieri. Romanescu nu exclude ca PNL printr-o alianță cu alte formațiuni politice, să ajungă să dețină controlul Consiliului Județean și al CLM Buzău. „Dacă lucrurile funcționează foarte bine în fiecare localitate și, în special, în localitățile mari, ne propunem să câștigăm  Consiliul Județean Buzău. Ne-am propus să câștigăm Primăria Buzău, dar și controlul CLM”, a declarat Cristinel Romanescu, președintele PNL și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău.

Text asumat de Partidul Național Liberal – Organizația Județeană Buzău

2 Comentarii

  1. Romanescu vorbeste fara el. Toma si-a facut treaba f. bine si a facut in Buzau cat toti ceilalti din 89 incoace. Ar fi imposibil ca cineva cu gandire, sa-l schimbe. O fi avand si dumnealui cumva lipsuri, dar sunt marunte si apoi este de o modestie coplesitoare si asculta pe toti. In asemenea situatie ptr. mine nu conteaza partidul si nu trebuie sa „dam vrabia din mana , pe cioroiul din gard”.

  2. HAHA. dar in dreapta domnului Romanescu șade drept Gabriel Alexandrescu, ditamai consilierul judetean PSD până mai ieri…..jenant!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker