Sport

Complicat la Târgu Jiu

CSM Tg. Jiu – Gloria Buzău 26-28 (14-14)

După două meciuri la rând la Sala Sporturilor în startul noului sezon, Gloria a ieşit duminică la prânz în prima deplasare a campionatului, pe terenul nou-promovatei CSM Tg. Jiu.

Victoria fantastică din derby-ul cu Rapid de miercuri, care a golit foarte mult echipa buzoiană şi de resurse fizice, şi de resurse psihice, timpul scurt de refacere, dar, să fim corecţi, şi un adversar care n-a arătat mai deloc ca o nou promovată, a complicat misiunea buzoiencelor, care au simţit pe pielea lor că vor trebui să lupte serios dacă vor cele trei puncte. Gorjencele au început foarte bine jocul, tot timpul la conducere şi nu întâmplător aveau un avans de două goluri la jumătatea reprizei, 7-5. Gloria a realizat că nu-i de glumă, s-a regrupat din mers şi în numai şapte minute, după cinci reuşite consecutive, a trecut în avantaj, 7-10. Jiul n-a cedat, a restabilit egalitatea mai întâi la 11, apoi la pauză, 14-14.

Şi partea secundă a avut acelaşi echilibru, cele două echipe trecând pe rând la conducere, până cu nouă minute înainte de final când experienţa buzoiencelor în astfel de jocuri avea să-şi spună cuvântul. Gloria s-a desprins şi la trei goluri, gazdele au încercat din nou să revină, dar de data aceasta le-a fost imposibil! N-a fost loc de surpriză, s-a terminat 26-28, iar Gloria are maxim de puncte şi e prima în clasament după trei etape!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker