Educație

Colegiul Hasdeu, soluție pentru continuarea cursurilor în mediul online

După ce cursurile la  Colegiul Hasdeu au fost suspendate încă de marți, pentru că un elev a intrat în contact cu persoana confirmată cu Coronavirus, reprezentanții liceului buzoian au emis un comunicat cu privire la soluțiile adoptate pentru ca hasdeienii să nu rămână în urmă cu materia.

De asemenea, Colegiul Hasdeu anunță că a luat măsuri de dezinfectare a tuturor spațiilor școlare.

„În cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență Buzău s-a decis suspendarea cursurilor la Colegiul Național B.P.Hasdeu din municipiul Buzău, începând cu data de 10 martie 2020 (marți), cu o zi mai devreme față de perioada 11-22 martie 2020.

Măsura este justificată întrucât unul din cei trei contacți direcți cu persoana confirmată a fi infectată cu Coronavirus din județul Buzău, este elev al Colegiului Național B.P.Hasdeu. Colegiul a luat măsuri de dezinfectare a tuturor spațiilor școlare (săli de clasă, holuri, laboratoare, sală de sport, internat, centrul de informatică).

Profesorii colegiului vor lucra cu elevii pe platforma educațională Adservio.

Mâine, 11 martie 2020, ora 10.00, la Inspectoratul Școlar Județean Buzău este organizată o întâlnire cu reprezentanții de la Iași ai platformei: <Învățarea rămâne deschisă, chiar și cu școala închisă>.

Facem un apel la calm, pe care îl adresăm tuturor elevilor, părinților și profesorilor hasdeieni.

Împreună trebuie să gestionăm foarte bine această situație.

Părinții să se îngrijească de copii și să îi țină acasă, în așa fel încât, situația actuală să nu se agraveze.

Orice informație venită din partea părinților referitoare la situația în care ne aflăm, ne este utilă.

Așa cum am gestionat, cu responsabilitate, gripa sezonieră, vom proceda și în momentul de față, convinși că întreaga comunitate hasdeieană ne este solidară.

În această perioadă nu se vor desfășura activități educaționale, culturale, sportive în colegiu”, se arată în comunicatul emis de Colegiul Hasdeu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker