Cod Galben și vânt puternic în Buzău

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteo care vizează condiții severe pentru astăzi și mâine, incluzând un Cod roșu de viscol puternic în zonele montane din șapte județe, precum și Coduri galbene și portocalii pentru vânt intens și ninsori în cea mai mare parte a țării.
Vineri, 22 noiembrie, între orele 5.00 – 14.00, zonele montane aflate la altitudini de peste 1.700 de metri în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovița vor fi afectate de un viscol extrem. Vântul va sufla cu viteze de peste 120 km/h, reducând vizibilitatea aproape de zero și troienind zăpada.
Astăzi, 21 noiembrie, între orele 10.00 – 23.00, este valabil un Cod galben de intensificări ale vântului în zonele Dobrogea, Muntenia, Oltenia, sudul Transilvaniei și Carpații Meridionali și Orientali. Rafalele vor atinge 50 – 70 km/h, iar pe creste, viteze de 80 – 90 km/h, viscolind zăpada.
Județele aflate sub incidența Codului galben includ: Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, precum și Municipiul București.
Vineri, 22 noiembrie, două Coduri portocalii de intensificări puternice ale vântului vor afecta: zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad, între 2.00 – 14.00, unde rafalele vor atinge 85 km/h și zonele montane înalte din Carpații Meridionali, Occidentali și Orientali, între 2.00– 20.00, unde vântul va avea rafale de 80 – 120 km/h, viscolind zăpada și reducând vizibilitatea. Local, stratul de zăpadă va depăși 30 cm.
Pe parcursul zilei de joi și vineri, ninsorile vor afecta zona de munte, dar și regiunile Crișana, Maramureș, Moldova, Transilvania și Banat. Se va depune strat de zăpadă consistent, între 5 și 20 cm, iar în unele zone vor apărea precipitații mixte și polei.
Meteorologii recomandă populației să evite deplasările în zonele afectate și să ia măsuri de protecție pentru a face față condițiilor meteorologice extreme.



