Actualitate

Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean pentru încă patru ani

Economistul Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, a obţinut un nou mandat la conducerea instituţiei, pentru următorii patru ani. Acesta este la conducerea spitalului buzoian din anul 2014. Ca manager, Claudiu Damian a obţinut investiţii în infra­structură şi dotări, a achitat arieratele, a obţinut acreditarea spitalului, a crescut nivelul indicatorilor de performanţă. În această perioadă a avut sprijin din partea Consiliului Judeţean Buzău, care a apreciat eforturile pe care întreaga echipă de la conducere le-a depus pentru ca obiectivele mai sus amintite să fie îndeplinite.

Printre obiectivele pe care acesta şi le propune se numără atragerea de personal medical superior şi mediu necesar, reorganizarea structurii de paturi în vederea creării de compartimente noi, respectiv recuperare respiratorie şi recuperare neurologică, înfiinţarea secţiei de îngrijiri paliative, reabilitarea farmaciei, conform normelor în vigoare, reorganizarea activităţii ambulatoriului de specialitate, în vederea maximizării veniturilor.

„Sarcina prioritară a spitalului o reprezintă asigurarea asistenţei medicale de specialitate (spitalicească şi ambulatorie). De asemenea, calitatea actului medical rămâne o prioritate pentru noi, cu respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale”, declară Claudiu Damian.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker